Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei sferturi dintre greci se declară în favoarea "perspectivei europene"

Publicat in Antena 3, duminică 19 februarie 2012 ·

Mai mult de trei sferturi dintre greci (75,9 la sută) s-au declarat în favoarea "perspectivei europene" a ţării lor, fiind împotriva unei ieşiri "din zona euro", în pofida măsurilor de austeritate impuse de creditori, UE şi FMI, se arată într-un sondaj publicat duminică şi citat de AFP.

Doar 19,6 la sută dintre persoanele intervievate susţin revenirea la vechea monedă naţională (drahma grecească), folosită înainte de aderarea ţării la euro, în 2002, potrivit unui sondaj realizat de institutul elen Marc în perioada 15-17 februarie, pe un eşantion de 1.013 gospodării din întreaga ţară şi publicat de cotidianul Ethnos.

Majoritatea persoanelor chestionate (48,4 la sută) speră că Grecia "va rămâne până la urmă în zona euro dacă programul de asanare a economiei", dictat de UE şi FMI, "va reuşi", faţă de 39,3 la sută care cred contrariul. Două treimi (66,5 la sută) vor ca programul să reuşească, în timp ce 60 la sută apreciază că "dacă programul nu ar fi fost votat duminica trecută de Parlament, Grecia ar fi riscat falimentul".

Pe fondul unor manifestaţii de amploare marcate de incidente violente, Parlamentul grec a adoptat în urmă cu o săptămână, cu o majoritate de 199 de deputaţi din totalul de 300 noul plan de salvare a ţării, însoţit de măsuri de austeritate de 3,2 miliarde de euro, ce includ tăierea salariilor şi scăderea pensiilor. Votarea acestui plan a fost o condiţie prealabilă pentru deblocarea, ce ar trebui să aibă loc luni, din partea zonei euro a unui nou împrumut de 130 de miliardede euro şi ştergerea unei părţi a datoriei private a ţării.

Privind responsabilii pentru situaţia economică a ţării, opt persoane din zece (81,8 la sută) consideră că vina aparţine "guvernelor greceşti", faţă de numai 9,3 la sută care cred că responsabili sunt "piaţa şi speculanţii" sau 6,1 la sută care dau vina pe "europeni şi F

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În doar câteva ore, Papa Leon al XIV-lea va oficia prima lui slujbă în Capela Sixtină

HotNews acum 31 minute
Papa Leon al XIV-lea va oficia vineri dimineață la ora locală 11:00 (12:00 ora României) o slujbă alături de cardinali în Capela Sixtină, la doar o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea lider al Bisericii Catolice, a anunțat biroul de presă de la

FACT-CHECKING la dezbaterea prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan. Unde au greșit candidații

HotNews acum 15 minute
George Simion și Nicușor Dan au făcut și afirmații false sau parțial false, în prima dezbatere prezidențială organizată între cei doi, înainte de turul doi al alegerilor, arată site-ul care se ocupă de fact-checking Factual și site-ul televiziunii E

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum o ora
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 3 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 6 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 3 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum o ora
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 7 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 9 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe Adrian Severin și analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămâni

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 11 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

10°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°