Pe calatorii de pe aeroportul din Frankfurt am Main ii asteapta luni, 20 februarie, si in cursul saptamanii viitoare anularea a noi sute de zboruri. Greva controlorilor de trafic a inceput joia trecuta si a fost continuata vineri. Zborurile anulate au afectat mai multe companii, Lufthansa si Kranich-Airline au anulat peste 250 dintre zborurile lor. Greva incepe la ora 5.00 si va fi continuata pe tot parcursul zilei si noptii de luni.
Pentru prevenirea haosului pe aeroport, calatorilor li se cere intelegere si rabdare. Un purtator de cuvant al Lufthansa a declarat ca "vor avea loc destule zboruri, mai ales cele la mare distanta". Traficul intern si cel inspre Vestul si Estul Europei vor fi insa, in continuare, afectate.
Sindicatul Sigurantei de Zbor (GdF) a anuntat cea de-a treia zi de greva, stire difuzata de agentiile de presa germane. Presedintele GdF Markus Siebers a declarat, citat de Reuters: "Vor fi luate cu siguranta si alte masuri. Ziua de luni nu va fi ultima, de greva. O vom tine asa, timp de saptamani". GdF a chemat la greva angajatii din cadrul centralei de dirijare a traficului aerian, precum si pe controlorii si disponentii de la sol. Acestia isi vor inceta munca luni, de la ora 5.00, pana marti la ora 5.00.
Desi numarul lor nu e mare, raportat la cei 70.000 de angajati ai aeroportului din Frankfurt, demonstratia lor de forta arata cum un numar mic de specialisti poate pune in dificultate traficul de pe un mare aeroport. Cu peste 1.300 de decolari si aterizari zilnice, aeroportul din Frankfurt se situeaza pe locul al doilea din Europa, dupa London Heathrow. Odata cu deschiderea celei de-a patra piste de aterizare, solicitarea controlorilor de la sol a sporit. Salarizarea acestora a ramas insa pe loc.
Conflictul dintre sindicatul GdF si Fraport AG - care administreaza aeroportul din Frankfurt -, nu e nou, dur