Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorul accidentului de la Bălănoaia este fostul şef PCTF Giurgiu

Publicat in Adevarul, duminică 19 februarie 2012 ·

Accidentul produs aseară în zona comunei Bălănoaia îl are ca autor pe Constantin Ionescu, în vârstă de 65 de ani, fost şef al Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu. Acesta conducea un autoturism Volkswagen Passat, proprietate personală, când a intrat în grupul de copii ce se întorceau de la săniuş.

Dintre cei opt copii din grup, patru au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Şeful poliţiei rutiere din Giurgiu, comisar-şef Marian Popescu,a declarat, pentru Adevărul, că cei opt copii accidentaţi se întorceau de la săniuş şi se deplasau pe mijlocul şoselei în momentul în care au fost loviţi de maşina condusă de fostul şef al poliţiei de frontieră, tronsonul respectiv neavând trotuare.

CITEŞTE ŞI: Opt copii au fost loviţi de o maşină în timp ce se întorceau de la săniuş

Doi dintre copiii accidentaţi au suferit fracturi, unul la mână, celălalt la picior, fiind transportaţi cu ambulanţele la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală, pentru investigaţii amănunţite, iar celelalte două victime care au suferit echimoze şi leziuni uşoare nefiind necesară internarea lor în spital.

Copiii aveau vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 9 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025. Meteorologii au anunțat ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 9 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile. Ce nu trebuie să faci în această zi sfântă

Botosani News acum 50 minute
Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește după o săptămână, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măsl

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 9 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 8 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 11 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Negocieri nucleare cu Iranul în Oman: Casa Albă salută „un pas înainte”

News.ro acum 48 minute
Statele Unite au salutat „un pas înainte” şi discuţii „foarte pozitive şi constructive” la finalul reuniunii rare de sâmbătă privind programul nuclear iranian, după ameninţările preşedintelui Donald Trump de a recurge la o operaţiune militară în lip

Urări de Florii 2025. Mesaje și felicitări de „La mulți ani!” de Florii pentru cei dragi

HotNews acum 17 minute
Ca în fiecare an, sărbătoarea de Florii este o ocazie minunată pentru a transmite mesaje, urări și felicitări de „La mulți ani!” celor apropiați care își sărbătoresc onomastica sau chiar ziua de naștere. Pentru sărbătoriții de Florii, un simplu „La

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

0°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°