/ Foto: Cristian Crisbăşan Stekel afirma în „Psihologia eroticii feminine” că omul, cu cât are un grad mai mare de cultură, instruire şi informaţie, cu atât sunt mai multe problemele sale pe plan relaţional, afectiv, erotic şi sexual. De ce ar fi o femeie normală de azi – la 35 de ani ajunsă la plenitudinea fiinţei şi existenţei ei – singură?
Multe dintre ele nu sunt abandonate, ci se însingurează ele, mai ales într-un cuplu. Şi se solidarizează cu alte femei însingurate şi, adunând mai multe singurătăţi împreună, are loc un soi de masturbare psihică în grup, fără nici o finalitate.
Ele au fost „fata lu’ mama” într-un soi de solidaritate stranie şi toxică împotriva tatălui şi/sau a fratelui. Au învăţat doar comunicarea de gen feminin. Iar relaţia pe care au avut-o cu tatăl lor până când au ieşit din cuibul părintesc, a fost şi a rămas o problemă nerezolvată.
Apoi, o bisexualitate reprimată le explodează în sexualitate, buimăcindu-le şi mai mult. O bisexualitate psihică ca un soi de bârfă – confidenţă umedă, intelectualistă, feministă, cinică şi superficială, exersată cu alte fete încă de pe timpul adolescenţei, când mergeau de mână, făceau duş împreună, îşi purtau hainele şi se învăţau reciproc să se sărute. Le vezi azi noaptea, în grupuri feminine prin cluburi – cele singure, cele cu iubitul la o bere sau la sală cu băieţii, la muncă, în deplasare sau chiar acasă cu copiii – şi arată ca nişte feministe de lux bisexuale ratate ce băloşesc simandicos după masculii singuri din club. Şi-o fac cu mâna lor – ca masturbarea – dar tot ca în cazul masturbării, nu vor să recunoască asta, din ipocrizie. Dau vina NUMAI pe bărbaţi, când ambele sexe sunt la fel de vinovate de însingurarea dintre ele. Schimbul hemoragic de informaţie nu înseamnă deloc automat cunoaştere şi nu poate ţine loc de comunicare. Comunicarea este searbădă dacă are tabuuri şi este go
