Don Alfredo di Stefano a donat Realului toate obiectele de valoare pe care le-a adunat în viaţă. Acum şapte ani, Madridul îl ţinea în viaţă
Răspunsese din prima. Recunoscuse vocea blîndă. “Presi, dacă ai niscaiva timp, poţi, da, te rog, mîine, pe la mine? Da, da, pe acasă! Gracias!”. Nu ştiuse ce să creadă. O fi ceva de rău?
Se liniştise cînd îl văzu. În baston, respirînd ceva mai greu, dar “verde”, ca întotdeauna. Cu cealaltă mînă îl luă de după braţ. “Presi, am stat puţin să mă gîndesc. Unii mi-au spus să deschid cu ele un muzeu. Alţii, să le scot la licitaţie. Banii, nu pentru mine, pentru nişte viitori fotbalişti, poate. Am 86 de ani, voi sînteţi tot ce am mai bun pe lume, nu-mi trebuie altceva. Aşa că… Ia-le, ia-le tu pe toate! Am aşteptat să te întorci, Presi, am aşteptat să te întorci! Realul mi-a dat totul, acum vreau să-i dau şi lui ceva la schimb. Ia-le!”
659 obiecte personale ale lui don Alfredo di Stefano, marele don Alfredo di Stefano, sînt donate preşedintelui Florentino Perez. Stau aşezate, frumos, în cutii, cu explicaţii “foto” la fiecare. “Ţii minte, Presi, la Valencia, în 2005, cînd era să-mi pierd motoraşul? Cînd m-au operat pe cord, cu alea patru by-passuri, cînd tu ai dormit pe scările spitalului şi cînd ai spus că dacă păţesc ceva dărîmi clădirea? Că fără mine Realul n-ar mai exista? Ei bine, presi, atunci mi-ai dat o inimă nouă. Acum v-o dau înapoi!”
Fotbalistul-istorie
Perez, omul cu 1,9 miliarde de dolari avere, tremură. “Uite, aşa, ca un ghid. Asta e o batistă. E galbenă pentru că pe ea am plîns. E din septembrie 1953. Da, da! Debutul la Real, meciul cu Nancy, pierdut. Am plîns de ciudă. Şi asta, uite, poza aceea faimoasă, cu Jose Mangriñan, meseriaşul Valenciei, omul care m-a ţinut de n-am atins mingea”. Merge, explică şi se aprinde, ca şi cum ar da iar să intre pe gazon. «”Ştii ce e asta? O pagină dintr-un z
