Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmonautul Dumitru Prunariu riscă să rămână fără casă! Ţepuit de un dezvoltator imobiliar cu aproape 200.000 de euro!

Publicat in Cancan, duminică 19 februarie 2012 ·

Dezvoltatorul imobiliar ar fi trebuit să predea locuinţele încă din iunie 2011, însă blocurile nu sunt gata nici acum.

Prunariu nu se poate muta în casă nouă şi riscă să îşi piardă şi apartamentul în care locuieşte acum, pe care l-a ipotecat pentru a obţine creditul de peste 180.000 de euro.

"Am achitat drept avans, taxă de rezervare şi TVA, pentru cele două apartamente, peste 180.000 de euro. Termenul de predare era 15 martie 2011, cu o perioadă de graţie de trei luni. Deci, cel tâziu pe 15 iunie 2011, cele două apartamente trebuiau finalizate şi predate. Din păcate, nici măcar nu sunt începute, pentru blocul respectiv fiind turnată doar fundaţia şi parcarea subterană şi este ridicată la roşu doar o scară, din cele şase prevăzute. Clădirea era proiectată pentru patru etaje. Deşi contractul prevedea că vânzătorul va plăti penalizări în cazul nerespectării termenului, şi anume de 0,04% pe zi, la valoarea deja achitată de cumpărător, firma ne-a anunţat că nu ne dă niciun ban, pentru că nu are de unde. Pentru a achita avansul, eu am contractat un credit de 180.000 de euro, unde am pus drept gaj apartamentul meu din Bucureşti, în care locuiesc în prezent şi pe care, iată, risc să-l pierd", a spus Prunariu pentru Evenimentul Zilei.

"Banca va scoate terenul la vânzare, pentru a-şi recupera banii, iar fima constructoare ne-a anunţat că nu ne va returna sumele achitate drept avans, 'indiferent ce prevăd contractele'", a explicat fostul cosmonaut.

Dezvoltatorul imobiliar a intrat în insolvenţă, scrie sursa citată. Firma are o pierdere netă de două milioane de lei şi datorii de peste 30 de milioane.

Dezvoltatorul imobiliar ar fi trebuit să predea locuinţele încă din iunie 2011, însă blocurile nu sunt gata nici acum.

Prunariu nu se poate muta în casă nouă şi riscă să îşi piardă şi apartamentul în care locuieşte acum, pe c

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°