Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE ÎN COLENTINA: Doi morţi şi trei răniţi, din cauza unei sobe cu gaze

Publicat in Adevarul, duminică 19 februarie 2012 ·

Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite în urma unei acumulări de gaze care a avut loc, aseară, în cartierul Colentina din Bucureşti. Cele cinci victime erau membrii aceleiaşi familii.

UPDATE 11.24: După constatarea decesului celor doi soţi, medicii i-au transportat pe ceilalţi trei membrii ai familiei la spital, unde au fost diagnosticaţi cu intoxicaţie acută cu dioxid de carbon. Cei trei au vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani. "După constatarea decesului, s-au prezentat la faţa locului poliţiştii de la Secţia 7, care au sesizat Grupa Operativă a Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei. Specialiştii criminalişti urmează să stabilească cauzele exacte în urma cărora cei doi soţi au decedat", a informat Alexandru Niculae, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Capitalei.

UPDATE 11.15: Bărbatul şi femeia care au murit azi dimineaţă în cartierul Colentina erau în vârstă de 58 de ani, respectiv 55 de ani. Cei cinci membrii ai familiei au adormit în jurul orei 1.00 cu soba de teracotă lăsată în funcţiune. Din cauza gazului metan, cu ajutorul căruia funcţiona soba, s-a produs o acumulare de monoxid de carbon, care a fost vital pentru cei doi soţi. "În jurul orei 3.30, o femeie a apelat serviciul de urgenţe 112 acuzând stări de vomă. O ambulanţă s-a prezentat la faţa locului, iar medicii au constatat că doi dintre cei cinci membrii ai familiei erau decedaţi", a explicat Alexandru Niculae, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Capitalei.

Cei cinci membrii dormeau în momentul în care soba lor cu gaze s-a defectat. În casă se aflau proprietarii imobilului, soţ şi soţie, fica lor împreună cu soţul ei şi un nepot.

Cei doi soţi nu au reuşit să scape şi au murit în urma intoxicării cu gaze. Fica lor împreună cu soţul şi cu nepotul au scăpat cu viaţă, reuşind să iasă la timp din casă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 45 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 11 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°