Minciuna, furtul sau înjurăturile pot deveni o obişnuinţă şi printre cei mici. Astfel de comportamente pot semnala o trăire ascunsă, o încercare de a se face văzuţi sau pot fi o etapă normală în dezvoltarea lor. Sursa: SHUTTERSTOCK

Există situaţii în care copiii reacţionează prin minciună, înjurături sau mici furturi atunci când apare o problemă majoră în viaţa lor. Acest gen de comportament poate fi declanşat de o situaţie conflictuală sau de neglijenţă în familie, de un abuz repetat sau de o o traumă, atât în interiorul, cât şi în afara familiei. „Pot fi anumite situaţii traumatizante pentru copii. De exemplu, dacă nu este acceptat de colegi la grădiniţă, pentru el este tarumatizant să meargă acolo”, explică psihologul şi psihoterapeutul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

Alteori comportamentul este un semnal că lucrurile nu merg bine într-o familie aflată la un pas de dezbinare. „Este o formă de a atrage atenţia că viaţa lor nu este în regulă”, spune psihologul. Pe de altă parte, copiii abuzaţi încep să mintă, să înjure sau să fure din răzbunare. „Ştiu că fac ceva rău şi au impresia că loveasc în persoana care i-a abuzat”.

La vârste mici, miciuna e fantezie

Minciuna poate apărea la anumiţi copii încă de 3-4 ani. Este vorba despre copiii care au foarte multă imaginaţie şi care încă nu discern între real şi imaginar. Poveştile imaginate pe care ei le spun fac parte din dezvoltarea normală la copiilor, care îşi explorează această latură.

Trecerea de la poveşti la minciuni care au legătură cu viaţa reală poate fi făcută destul de uşor în momentul în care cei mici sunt expuşi la un astfel de comportament. „Chiar dacă părinţii îi spun că nu e frumos să minţi, dacă copilul va observa în coportamentul lor că ei mint cu uşurinţă, chiar şi doar în situaţii banale, şi el va minţi”, precizează Keren Rosner.

@N