Vineri dimineaţă la 11:03, agenţia germană de ştiri DPA a transmis, pentru a 25a oară în istoria sa de 63 de, ani o aşa-zisă „ştire-fulger": demisia preşedintelui Germaniei, Christian Wulff. Printre ştirile cărora DPA le-a mai acordat cel mai înalt grad de importanţă s-au numărat, în cursul anilor, victoria echipei naţionale de fotbal a Germaniei la Campionatul Mondial din 1954, asasinarea lui John F. Kennedy sau aterizarea misiunii Apollo 11 pe Lună.

Spre deosebire de ultimele două ştiri, cea a demisiei lui Wulff nu este, probabil, de o importanţă copleşitoare pentru omenire - însă ea arată starea bună în care se află democraţia germană.

Presă contra preşedinte

Demisia lui Wulff nu a survenit pe fondul unor nemulţumiri populare, ci pe cel al unor atacuri - atât juste cât şi deasupra centurii - venite din partea presei. Wulff, fostul premier al landului Saxonia Inferioară, a fost acuzat în decembrie 2011 că ar fi obţinut în 2010 un credit imobiliar cu condiţii extrem de avantajoase, ca răsplată pentru o intervenţie care a favorizat banca respectivă (BW-Bank). Wulff a negat vehement, recurgând la ameninţări la adresa redactorului-şef al tabloidului Bild, pe care l-a avertizat că apariţia unui articol despre relaţiile sale cu banca ar putea duce la ruperea relaţiilor cu trustul de presă Springer, căruia îi aparţine tabloidul. Deşi Wulff şi-a cerut scuze ulterior, reacţia sa, considerată de marea parte a presei drept nedemnă pentru reprezentantul cel mai de vârf al Germaniei, a ridicat multe semne de întrebare în rândul populaţiei.

Poate că scandalul s-ar fi oprit aici dacă presa întărâtată nu şi-ar fi continuat săpăturile în cazul Wulff. Însă „câinele de pază al democraţiei" a făcut exact acest lucru, scoţând la iveală şi alte implicări ale preşedintelui în afaceri care, chiar dacă nu erau ilegale (cum probabil se va dovedi), au trezit totuşi anumi