INGENIOS. Campionul și-a construit singur, în dormitor, o mini-sală de forță unde, de multe ori, se antrenează în timpul nopțiiIntrat de curând în Cartea Recordurilor după ce învins la skanderberg peste o mie de oameni într-o singură zi Şi campion mondial de cinci ori la rând, Ion Oncescu este un personaj cu o viaŢă personală discretă, dar plină de amănunte care, pentru mulŢi, ar putea să pară adevărate ciudăŢenii. PuŢină lume cunoaŞte faptul că, de teama microbilor, Oncescu mănâncă numai cu tacâmuri din argint Şi nu iese în baruri pentru că nu suportă decât muzica clasică. În plus, acesta are pereŢii apartamentului placaŢi cu folie de aluminiu, pentru a se păzi de radiaŢiile emise de releele firmelor de telefonie mobilă. "Ştiu că poate să pară exagerat, însă eu sunt un ecologist convins Şi sunt conŞtient de pericolul pe care îl reprezintă aceste raze. Ca urmare, am încercat, măcar acasă, să mă expun mai puŢin", ne-a explicat Oncescu.
Dependent de antrenamentele fizice, sportivul Şi-a amenajat o mini-sală de forŢă în dormitor, la capul patului. Ca urmare, încăperea este plină de greutăŢi Şi alte dispozitive speciale pentru antrenarea musculaturii. PREVĂZĂTOR. Fiarele depozitate pe jos sunt semnalizate luminos, cu o instalație de pom, pentru ca Oncescu să nu se împiedice de ele pe întunetric
Ca să nu se împiedice noaptea de fiarele împrăŞtiate peste tot, Ion Oncescu Şi-a montat în podea o instalaŢie de pom de Crăciun care luminează permanent Şi care îl ajută să se orienteze pe întuneric. Practic, acesta Ştie că, dacă pune piciorul dincolo de linia luminoasă, are Şanse mari să se lovească în vreo bilă din fier masiv.
De la un perete la altul, Oncescu a întins un lanŢ de care a atârnat o grămadă de mânere Şi manŞoane din piele, făcute chiar de el, pe care le foloseŞte pentru aproape toată gama de exerciŢii de care are nevoie.
DES