Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat duminică faptul că iar este blocată licitaţia pentru construirea pistei aeroportului internaţional de la Ghimbav.
„Ni se pun piedici mari la nivel de ANRMAP (autoritatea care se ocupă de achiziţiile publice – n.a.), unde efectiv ni se blochează toate licitațiile fără de care nu putem începe lucrările nici la aeroport, nici la alte proiecte din județ. Deși legea stipulează clar că termenul maxim în care se poate reține documentația este de 30 de zile, după alte 2 săptămâni ni s-a răspuns că mai trebuie operate câteva corecturi, apoi totul a rămas blocat la doamna președintă a ARMAP. E clar că dânsa dă dovadă de rea intenție și o vom acționa în judecată. Se vede clar interesul PDL-ului în a nu începe lucrările la aeroport până în vară, înainte de alegerile locale. În acest sens, țin să declar că vicepreședintelui Consiliului Județean Attila Kovacs îi era teamă să nu afle Scripcaru de faptul că ne-a acordat sprijinul pentru lucrările de îndiguire a râului Desălciu, cu fonduri de la Ministerul Mediului, investiţie necesară şi care se va realiza, tot pentru aeroport“. a declarat Căncescu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat duminică faptul că iar este blocată licitaţia pentru construirea pistei aeroportului internaţional de la Ghimbav.
„Ni se pun piedici mari la nivel de ANRMAP (autoritatea care se ocupă de achiziţiile publice – n.a.), unde efectiv ni se blochează toate licitațiile fără de care nu putem începe lucrările nici la aeroport, nici la alte proiecte din județ. Deși legea stipulează clar că termenul maxim în care se poate reține documentația este de 30 de zile, după alte 2 săptămâni ni s-a răspuns că mai trebuie operate câteva corecturi, apoi totul a rămas blocat la doamna președintă a ARMAP. E clar că dânsa dă dovadă de rea intenție și