Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiinţa MD Bacău, victorie fără emoţii la Turda » Meci pentru Mihai Neşu

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 19 februarie 2012 ·

Duminică, 19 februarie, în cadrul etapei cu numărul XVI din Liga Naţională de Handbal Masculin, s-au întâlnit Potaissa Turda, ocupanta locului 9 în clasament, şi Ştiinţa MD Bacău, echipa aflată pe poziţia secundă.

Echipa gazdă, Potaissa Turda, a dedicat partida de duminică internaţionalului român Mihăiţă Neşu, care a împlinit în aceeaşi zi 29 de ani.

Conduşi de pe margine de Eliodor Voica, selecţioner al naţionalei de handbal masculin a Romaniei, băcăuanii au intrat bine în joc şi au deschis scorul prin Păunică, reuşind ca după patru minute de joc să se distanţeze la 3 goluri. Primul gol al turdenilor a fost înscris de Devid Munea, iar Claudiu Dediu a restabilit egalitatea la 6 la jumătatea primei reprize.

Apoi scorul a evoluat strâns, dar cei care au condus ostilităţile în teren au fost băcăuanii, care la pauză au intrat cu avantaj de trei lungimi, scor 12-15.

Diferenţa a crescut după pauză. Oaspeţii au fructificat toate ocaziile avute şi au luptat cu îndârjire, prea multă îndârjire ar spune unii, pentru fiecare minge. Deşi au existat momente tensionate, iar arbitri au fost traşi la răspundere, mai mult de public, ce-i drept, pentru deciziile lor, băcăuanii au jucat în ritmul dictat de Voica, cu calm, adică, construind frumos şi fructificând aproape de fiecare dată. Aşa se face că în minutul 37 oaspeţii aveau un avantaj de 6 goluri, scor 13-19, iar în minutul 45 tabela arăta 14-25.

Până la final turdenii au mai înscris 8 goluri, în timp ce echipa vizitatoare a mai punctat de 5 ori. Scor final 22-30.

Potaissa Turda: Szabo, Medrea-Alisie (1), Câmpan (1), Pavel, Savic, Dediu (4), Munea (5), R.Marian (6), Vizhbovskyy, Ştef (3), Suciu (1), Vasiloiu (1), Ignat. Antrenor: Horaţiu Gal

Ştiinţa MD Bacău: Laufceac, Tamas, Tevzadze - Paunica (5), Kurilenko (6), Ghita (4), G. Bujor (4), Rotaru (3), Gurkovskiy (2), M. Bondar (2), Sipos (2), Ian

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Partidul REPER cere demisiile lui Toni Greblă şi Cătălin Predoiu pentru vicierea rezultatelor alegerilor

Mediafax acum 38 minute
„În ultimele 24 de ore, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetăţeni au sesizat faptul că la secţia unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP. 85 dintre aceste sesizări au fost

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 52 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°