In cateva zile, ministrii de Finante din zona euro vor decide daca acorda Greciei o noua transa de bani din cadrul asa-numitului "plan de salvare".
Toti comentatorii afirma ca fara acesti bani, Grecia va intra, in martie, in incapacitate de plata. Ca in bancurile cu Radio Erevan, au dreptate, insa cu doua amendamente: nu este vorba de "Grecia", ci de "Grecia ca membra a zonei euro"; iar "salvarea" nu vizeaza Grecia, ci interesele din spatele monedei euro.
Asistam de cateva luni, mai exact de la "faimosul" Consiliu European din octombrie 2011, la un joc aparent ciudat intre Grecia, pe de o parte, si institutiile UE, Banca Centrala Europeana si principalele state din zona euro (Germania si Franta, in principal), de cealalta parte.
Desi taberele sunt neverosimil de inegale, jocul continua sub ochii nostri, este real, si pare a avea o miza suficient de serioasa incat sa determine impingerea unei tari europene in pragul anarhiei. Dezechilibrul taberelor este accentuat de faptul ca Primul Ministru grec, "tehnocratul" Lucas Papademos, care nu apartine niciunui partid politic, are sprijinul Bancii Centrale Europene (unde a lucrat anterior), Bruxellesului si Berlinului, deci afilierea lui ultima este cel putin discutabila.
In mod logic, intr-un astfel de "camp de forte", Grecia ar fi putut opune rezistenta nici patru zile, nicidecum patru luni. Este evident ca exista o motivatie care depaseste imperativul punerii in ordine a economiei si finantelor publice grecesti, altfel niciunul dintre puternicii zilei nu si-ar fi pierdut mai mult de 24 de ore din viata incercand sa-i convinga de ceva pe politicienii greci. In mod clar, interese majore din "tabara euro" sunt in joc, si ele explica continuarea jocului "de-a soarecele si pisica" cu Grecia.
Consiliul European din octombrie 2011 a anuntat, cu surle si trambite, "decizi
