Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Brăiloiu îşi serbează astăzi ziua de naştere

Publicat in Ziua Constanta, duminică 19 februarie 2012 ·

Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, împlineşte astăzi 44 de ani. Şeful autorităţii locale finalizează în acest an cel de-al doilea mandat de primar şi se numără printre şefii de autorităţi locale îndrăgiţi de electori

Ovidiu Brăiloiu se află în fruntea localităţii Eforie din anul 2004. Prin proiectele derulate, el i-a convins pe localnici că merită un al doilea mandat. Brăiloiu este căsătorit şi are două fete. Înainte de a fi şef de autoritate locală, timp de trei ani, în perioada 2001-2004, Ovidiu Brăiloiu a fost inspector general teritorial la Inspectoratul Teritorial Constanţa. Din anul 2000 până în 2001, el a fost consilier la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, la Direcţia Corp Control. Între 1996 şi 2000, Ovidiu Brăiloiu a deţinut funcţia de şef de serviciu la Direcţia Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa. Activitatea în Primăria Eforie a început-o în anul 1994 ca şef de secţie în cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală. Edilul nu a neglijat nici studiile. Astfel, primarul deţine diplomă de inginer, a finalizat cursurile universitare în Ştiinţe juridice şi în Managementul afacerilor şi studiile postuniversitare de Administraţie publică, dar şi Colegiul Naţional de Apărare. Mai mult, Ovidiu Brăiloiu este doctorand în inginerie, are masterat în integrare europeană şi s-a perfecţionat în domeniul siguranţei naţionale. Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, împlineşte astăzi 44 de ani. Şeful autorităţii locale finalizează în acest an cel de-al doilea mandat de primar şi se numără printre şefii de autorităţi locale îndrăgiţi de electori

Ovidiu Brăiloiu se află în fruntea localităţii Eforie din anul 2004. Prin proiectele derulate, el i-a convins pe localnici că merită un al doilea mandat. Brăiloiu este căsătorit şi are două fete. Înainte de a fi şef de autoritate locală, timp de trei ani, în per

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 20 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°