Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bănci cu dublu rost: În Parcul 1 Decembrie vor apărea noi tipuri de bănci, care vor "comunica" mesaje orădenilor

Publicat in Bihoreanul, duminică 19 februarie 2012 ·

Odată cu vremea bună, orădenii vor găsi în Parcul 1 Decembrie, cel mai mare din oraş, şi un inedit model de bănci. Pe noile piese de mobilier urban e vor putea monta afişe, fie cu conţinut publicitar, fie cu mesaje edilitare.

Bănci pentru toţi

Din această primăvară, numărul băncilor din parcurile oraşului va creşte considerabil: Primăria pregăteşte licitaţia pentru achiziţionarea a încă 500 de bucăţi.

"Acestea vor deservi parcuri, precum Liniştii şi Padiş, şi alei din oraş, cum sunt cele de pe malul Crişului. În primul rând, înlocuim băncile rupte sau pe cele din beton, iar apoi completăm zonele în care lipsesc bănci", spune Mircea Stejeran, şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie.

Băncile vechi dar fără defecţiuni care se vor scoate din parcuri vor fi atribuite asociaţiilor de proprietari, cu condiţia ca acestea să facă o cerere în acest sens către municipalitate.

Experiment

Pe lângă cele 500 de bănci clasice, Primăria va mai achiziţiona şi alte zece dintr-un model experimental. Acestea sunt fără spătar şi mai scunde decât cele cu care orădenii s-au obişnuit. Şezutul este din lemn, iar cadrul metalic al băncii oferă, în cele două părţi laterale, posibilitatea afişării unui mic poster. Aici se vor putea pune afişe cu mesaje edilitare, de exemplu pentru a îndemna cetăţenii să păstreze curăţenia, sau chiar reclamele unor firme, contra cost. "Deocamdată nu am decis pe care variantă vom merge", zice Stejeran.

Municipalitatea a ales să cumpere, deocamdată, doar zece astfel de bănci, pentru a vedea reacţia orădenilor. "Acest model îl punem experimental în Parcul 1 Decembrie. Dacă oamenilor le vor plăcea aceste bănci, vom achiziţiona şi altele", explică funcţionarul Primăriei.

Odată cu vremea bună, orădenii vor găsi în Parcul 1 Decembrie, cel mai mare din oraş, şi un inedit model de bănci. Pe noile piese de mobilie

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș: Ministerul Finanțelor transferă 10,6 miliarde lei pentru plata PENSIILOR majorate

Gandul acum 49 minute
Luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat un nou transfer în valoare de 10,6 miliarde lei pentru asigurarea plății pensiilor majorate, subliniind importanța respectării angajamentelor financiare față de seniorii României. Astfel, ministeru

Liderul AUR, George Simion, și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, p

Tânăr arestat preventiv după ce a fost prins că vinde droguri în apropierea unui liceu din Timișoara

Adevarul acum 53 minute
Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de risc. Tânărul ar fi comercializat canabis în apropierea unui liceu din Timişoara.

Vreme schimbătoare în primele două săptămâni din octombrie. Zonele unde scad cel mai tare temperaturile

Ziare.com acum 3 ore
Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, reiese din prognoza de specialit

Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti: Este important să continuăm politicile de prevenire şi combatere a antisemitismului

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti, reuniţi la Bucureşti cu prilejul evenimentelor dedicate Reuniunii Consiliului Rabinic şi a Liderilor evrei internaţional

Registrul Auto Român se digitalizează cu un asistent virtual denumit RAReș

Wall-Street.ro acum 3 ore
Registrul Auto Român a lansat un chatbot care îi va ajuta pe cei care caută informații pe site-ul RAR. Noul asistent virtual, denumit RAReș, te poate îndruma dacă ai nevoie să te programez la inspecția tehnică periodică sau dacă, de exemplu, ți-ai p

Ce reduceri au studenții la călătoria cu trenul / Precizările CFR

HotNews acum 2 ore
Studenții care au până la 30 de ani și sunt înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență au în continuare bilete și abonamente reduse cu 90%, conform unui comunicat al CFR Călători. Transportatorul a amintit, luni, reducerile pe care studenți

Premierul Marcel Ciolacu: Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelenţa sportivă în România

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” şi „Nicolae Dobrin”, precum şi a unui patinoar artificial. Cele trei obiective de inf

BNR: Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 cu aproape 33%, la 6,748 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Investiţiile străine directe au scăzut în anul 2023 la 6,748 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR). Comparativ, Fluxul net de Investiţii Străine Directe în anul 2022 a înregistrat valoarea de 10,039 miliarde euro, astfel că scăderea

David Popovici donează echipamentul purtat pe podium la JO 2024 ca să construiască o casă pentru copii cu nevoi speciale

Libertatea acum 2 ore
Campionul olimpic la înot David Popovici îşi donează echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, ca să strângă banii necesari construcției unei case pentru copii cu nevoi speciale.

Vremea

București
acum

16°
lun.

13°/16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/10°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°