Letonii s-au pronunţat în proporţie de 78,25 la sută împotriva transformării rusei în cea de-a doua limbă oficială, a ţării în cadrul unui referendum naţional organizat ieri, conform rezultatelor parţiale publicate de Comisia electorală. Sursa: REUTERS
Rusofonii au iniţiat acest referendum pe motiv că sunt discriminaţi, în timp ce majoritatea letonă, care s-a opus demersului, susţine că limba rusă le-a fost impusă în viaţa publică în perioada dominaţiei sovietice.
Conform rezultatelor parțiale, numai 21,49% dintre participanţi s-au declarat în favoarea instituirii limbii ruse ca a doua limbă oficială în acest fost stat sovietic, potrivit BBC.
Rata de participare la referendum a fost de 69,23%. ”Este o problemă de identitate naţională, ceea ce explică de ce majoritatea oamenilor nu au considerat referendumul ca fiind un simplu joc politic şi au participat atât de masiv”, a declarat pentru AFP, Ivars Ijabs, analist politic la Universitatea din Riga.
Letonia și-a declarat independența de Moscova în 1991, după o jumătate de secol de dominație sovietică.
Comunitatea rusofonă din Letonia, formată în special din imigranţi ruşi instalaţi în această ţară în perioada sovietică, reprezintă mai puţin de o treime din populaţia de două milioane de locuitori.