Sâmbătă seară a avut loc noua premieră a lui Silviu Purcărete de la Teatrul Naţional din Craiova, „O furtună",spectacol ce marchează cea de-a noua colaborare dintre regizor şi această trupă.

Montarea este intitulată „O furtună" şi nu pur şi simplu „Furtuna", fiind doar una dintre miile de „lecturi" ale textului lui Shakespeare asupra căruia regizorii s-au aplecat de atâtea ori de-a lungul vremii. În plus, nu este orice „Furtună", ci una pe deplin asumată de „un" regizor, pe numele lui Silviu Purcărete. Deşi nu este la fel de flamboaiantă ca alte montări ale acestui director de scenă atât de special, este cu siguranţă un exerciţiu de creator extrem de interesant. Fără a avea pretenţiile de a fi un creator cu majusculă („job-ul" este ocupat deja de la începutul timpurilor), atât Prospero, cât şi Silviu Purcărete însuşi se joacă de-a creaţia.

O lume din materiale reciclabile

Poate cea mai interesantă propunere a spectacolului „O furtună" este aceea că textul lui Shakespeare nu mai este abordat ca o feerie, ba chiar având în plus şi inedite accente noir şi de film horror. Prospero devine mai degrabă un soi de părinte al lui Frankenstein care creează monştri. Primul Frankenstein este chiar Miranda, fiica lui Prospero. Prospero ridică din pat un manechin bărbat, pe care îl îmbracă într-o rochie din hârtie ordinară, reciclabilă, căruia îi dă viaţă. Magul Prospero (Ilie Gheorghe) îşi creează deci lumea din materiale reciclabile, iar personajele care îi populează insula par a proveni tot dintr-o groapă cu deşeuri genetice. Chiar şi sălaşul magului este o casă în paragină, ba chiar în descompunere, din tavan căzând, din cauza vântului puternic al furtunii stârnite de Prospero, cărămizi şi bucăţi de moloz. (Scenografia este semnată de mereu surprinzătorul Dragoş Buhagiar.)

Femeia-demon

Asta nu înseamnă că acest „pământ nou" creat de Prospero nu a