Preşedintele României, Traian Băsescu, pariază pe planul aplicat de Boris Elţîn, desemnându-l ca probabil succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii, comentează agenţia Reuters, notând totuşi că asemănările dintre România şi Rusia sunt limitate.
"Preşedintele unui fost stat comunist afectat de criza economică îl desemnează succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii. Sună familiar?", scrie Reuters, sub titlul "Preşedintele României pariază pe planul lui Putin".
"Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a numit pe vechiul său aliat Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim-ministru, iar acesta va fi, cel mai probabil, candidatul partidului la preşedinţie când mandatul lui Băsescu va expira în 2014, conform unor surse din PDL, o manevră similară cu decizia lui Boris Elţîn de a-l promova pe Vladimir Putin, în Rusia, în urmă cu peste zece ani", precizează Reuters.
"Ascensiunea unui fost şef al unui serviciu de informaţii la conducerea unei ţări care încă este traumatizată de Securitatea fostului regim comunist stârneşte neliniştea unora, dar asemănările cu Vladimir Putin sunt limitate. În timp ce Putin a lucrat în KGB şi a contribuit la iniţierea unui război împotriva separatiştilor ceceni, Ungureanu este prea tânăr pentru a fi lucrat pentru fosta Securitate şi este improbabil ca el să ia măsuri împotriva minorităţilor; etnicii maghiari, cel mai mare grup minoritar, sunt parteneri ai coaliţiei guvernamentale", explică Reuters.
"Dat fiind că a studiat la Oxford, Ungureanu are o perspectivă prooccidentală. În calitatea de ministru de Externe, a colaborat cu Statele Unite în cazul Irakului, iar în calitatea de director al SIE, a colaborat cu alte state membre NATO. România chiar a fost implicată într-un scandal cu Rusia în 2010, într-un caz de spionaj care a avut ca efect expulzarea reciprocă a unor diplomaţi. Băsescu, li