Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii de cultură cu care ne mândrim

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 20 februarie 2012 ·

Muzeul Ţării Făgăraşului reprezintă, pentru mulţi dintre noi, un loc unde istoria zonei ni se poate dezvălui în cele mai mici detalii. Dar în spatele exponatelor prezentate cu atâta mândrie stau ore întregi de muncă şi cercetare ale muzeografilor. Unul dintre ei este şi Iulian Şchiopu.

Muzeografia, dragoste din studenţie

A absolvit Facultatea de Istorie din Sibiu în 2004 şi tot în acel an s-a angajat ca muzeograf la Muzeul Ţării Făgăraşului. A fost o decizie pe care a luat-o în ultimul an de facultate şi spune că n-o regretă nici acum. Iulian Şchiopu este unul din cei mai tineri oameni de cultură din Făgăraş, dar cu siguranţă în aceşti puţini ani a reuşit să se facă remarcat.

„Din iulie 2004, după ce am terminat Facultatea de Istorie de la Sibiu, m-am angajat pe post de muzeograf. A fost o alegere luată în ultimul an de facultate, când am descoperit muzeografia. Fiind student, eu vroiam să devin profesor şi să profesez la Colegiul Naţional „Radu Negru“, însă în ultimul an am descoperit muzeul“, a spus Iulian Şchiopu.

Ulterior a urmat cursuri de muzeografie, dar şi-a finalizat şi studiile de doctorat la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Spune că şi-a ales această meserie în primul rând din pasiune. Cu toate că a fi muzeograf implică o mare responsabilitate, Iulian Şchiopu spune că nimic nu se poate realiza fără implicare şi dăruire.

Asociaţie culturală alternativă

A participat la multe simpozioane locale, naţionale, colocvii, iar împreună cu colegii săi a realizat concursuri de istorie între licee. Însă activitatea lui nu s-a oprit aici. În urmă cu mai bine de un an, a înfiinţat Asociaţia „Ştefan Mailat“ şi a editat o revistă de cultură, „Interferenţe“. Speră ca toate aceste proiecte să sensibilizeze publicul făgărăşean şi să îl aducă mai mult spre cultură. „Cultura, nu primează de multe ori, dar eu am î

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 9 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 6 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 11 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 8 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 12 ore
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°