Agenţia internaţională de presă Reuters a găsit similitudini frapante între obiectivele numirii noului premier Mihai Răzvan Ungureanu, de către preşedintele României, Traian Băsescu, şi cele ale numirii premierului Vladimir Putin, de către fostul preşedinte al Rusiei, Boris Elţin. Articolul se intitulează „Preşedintele României pariază pe planul lui Putin” şi are subtitlul: „Preşedintele unei foste ţări comuniste aflată în criză economică îşi „unge” succesorul în persoana şefului unei agenţii secrete. Sună familiar?
„Traian Băsescu al României l-a numit pe vechiul său aliat Mihai Răzvan Ungureanu prim ministru şi acesta a devenit cel mai probabil candidat la preşedinţie din partea PDL, atunci când mandatul lui Băsescu va expira, în 2014, după cum au afirmat membri marcanţi ai partidului. Mişcarea e un ecou al promovării lui Vladimir Putin, în Rusia, de către Boris Elţin, cu mai bine de 10 ani în urmă.
De la trecerea votului de încredere în Parlament, la începutul lunii, fostul ministru de Externe şi fost şef al Serviciului de Informaţii Externe în vârstă de 43 de ani, a reuşit să reabiliteze moralul nepopularului partid de centru PDL înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie, ce se vor desfăşura în penultima clasată între ţările Uniunii Europene, din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor.
Predecesorul lui Ungureanu, Emil Boc a redresat economia prin impunerea unor măsuri de austeritate, dar prăbuşirea popularităţii sale au lăsat şanse prea slabe partidului pentru a obţine un scor electoral decent, mai ales după ce protestele anti-guvernamentale au cuprins întreaga ţară.
„El (Ungureanu(este văzut ca cel capabil să revigoreze partidul, având în vedere experienţa şi vârsta sa”, a declarat un vicepreşedinte PDL, care a participat la discuţiile din care a rezultat schimbarea premierului şi care şi-a declinat