Poem de DOREL MIHAI GAFTONEANU Motto:“Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.”(Octavian Goga)   Circuit închis prin spaţiul literaturii româneşti, parodie-pamflet după Levantul lui Mircea Cărtărescu, cu aluzii străvezii la Istoria literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu şi Istoria literaturii române contemporane de Eugen Lovinescu.   Am făcut prin hotărârea suveranului destin, Generos peste măsură cu profilul meu cam şters, (Şi a mea, un pic, acolo... dar mai bine, mă abţin!) Pentru câteva minute, un mic tur prin univers…   O plimbare printre aştri- cine nu-şi doreşte asta? Eu, mai mult decât oricine- a fost visul vieţii mele, Cu excepţie la reguli- numai una, apoi basta! Să colind întinsa boltă cu puzderie de stele...   Timp şi spaţii- bariere, grele chingi asfixiante, Le-am desprins din catarame, aruncându-le în spate, Şi purtat pe sus de gânduri şi de vise-diamante, Am plecat spre infinita cerului imensitate...   Depăşind dimensiunea maximei abstractizări, Universul cu planete, similar cu cel din cărţi, (Între ele, însemnate, vom găsi asemănari), Un imperiu de fantome strâns cu mare greu în hărţi.   Via: Luna apoi Marte, Jupiter, Saturn... la vale, Prin Uranus, Neptun, Pluton şi făcând o buclă mare, Către punctul de plecare m-am întors un pic din cale, Venus, Mercur cu escală... de odihnă chiar pe Soare!   Foarte curios din fire să o văd îndeaproape, Să străbat Calea Lactee, de ce nu, chiar mai departe? Către stelele zărite doar prin supertelescoape, Dar o las pe altădată, mai încolo, după moarte…   E frig rău când ieşi în spaţiu, geruri aspre, muşcătoare, Vânturi reci, neiertătoare, chiar şi gândul îţi îngheaţă, Printre “fetele morgane”, în “siberii“ sunt „sahare“, E pustiu cât vezi cu ochii, este trist şi fără viaţă.       Rareori vezi o cometă cum o face pe deşteapta, Legănându-şi graţioasă lunga trenă de mireasă.