- Istoric - nr. 956 / 20 Februarie, 2012 Ritual medieval la Podul CFR Harcana Providenta! Fara fericita intalnire a celor doi barbati, Eugen Vescan si Vasile Bucur si fara curajul lor de a sparge barierele impusei taceri, despre crima colectiva de la Podul CFR "Harcana” s-ar fi vorbit tarziu, durerea ramanand doar in sufletele celor din preajma vietilor plapande retezate cu dezinvoltura si ritualuri demne de evul mediu. Pentru catunul Harcana, "razboiul” inca nu s-a incheiat. Oamenii de aici continua sa-i caute pe criminali, chiar daca, trecuti dincolo, ei sunt, poate, deja condamnati chiar de cei pe care i-au ucis. Pentru ca, si copilasii pe care i-au spintecat cu baioneta si i-au aruncat in groapa comuna, sa arda ca tortele, s-au facut mari, iar sufletele curate le dau sansa de a-i judeca pe ucigasii lor. Acolo se afla si cei doi, Pista Rácz si Iosif Szabó, impinsi si de blestemele vietilor pe care le-au lichidat atunci, in 24 septembrie 1944. Scriind despre acest masacru desprins din cultura vremurilor intunecate ale omenirii, unul dintre barbatii locului care spera sa traiasca si Ziua Dreptatii, scria: "Toti oamenii crescuti in spiritul corectitudinii, nu pot sa nu duca mai departe, nestearsa, amintirea martirilor de la «Harcana». Ei au dat suprema jertfa de sange. Sa nu uitam. Daca uitam, pierim! Raman tulburatoare cuvintele procurorului criminalist Iuliu Andrei, caruia, dupa doua decenii de la savarsirea crimei, i s-a incredintat, mult prea tarziu, misiunea de redeschidere in justitie a cazului «Harcana»: «... Am fost nevoit sa incep totul de la o simpla si lapidara plangere. Am administrat o serie de probatorii noi, am identificat martori inca neaudiati... Profesional, am facut tot ce se impunea. N-am reusit! A trebuit sa ma limitez la cadrul legal in care am actionat. Nu am putut trece bariera legala si omeneasca ce se impunea din punct de vedere al corecti