Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, a declarat că doreşte ca băncile să se implice mai puternic în activitatea de implementare a proiectelor finanţate prin intermediul fondurilor europene. Cu prilejul unei mese rotunde pe care ministerul pe care îl conduce a organizat-o împreună cu reprezentanţi ai mediului bancar, domnia sa a precizat că se aşteaptă, din partea băncilor, la produse specifice de creditare care să vizeze acest domeniu. Astfel de instrumente financiare inovative ar trebui să ofere împrumuturi mai atractive pentru cofinanţarea proiectelor derulate cu fonduri europene, potrivit oficialului.
La nivelul Comisiei Europene (CE) urmează să fie oferite soluţii şi modele în privinţa europene, însă acestea vor viza exclusiv fondurile naţionale şi regionale, a declarat Leonard Orban. Domnia sa a precizat că, în perspectiva următoa-rei etape de programe financiară, 2007-2013, băncile ar putea să se acrediteze, în urma desfăşurării unor licitaţii, ca organisme intermediare private, ceea ce ar urma să reprezinte o revoluţie în ceea ce priveşte operarea cu fonduri europene.
Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a declarat că la nivelul asociaţiei există deja preocupări pentru ca sistemul bancar să se implice mai mult în gestionarea de fonduri europene. ARB are toată disponibilitatea pentru dialog şi cooperare în acest domeniu, inclusiv prin crearea unui set minimal de indicatori şi parametri comuni care să fie aplicaţi de către bănci în analiza solicitărilor de credite de cofinanţare, potrivit domniei sale. Aceşti indicatori sunt, însă, dificil de implementat la nivelul întregului sis-tem bancar, pentru că fiecare bancă încearcă să se plieze pe propriile norme de creditare, a precizat preşedintele ARB. "Nu ne putem duce la bănci să le spunem să ofere credite", a declarat domnia sa.
Radu Graţian Gheţea a re