Scările sunt, în teoria psihanalitică a interpretării viselor, un simbol al actului sexual. Oricum am alege să ne raportăm faţă de Sigmund Freud, există o dimensiune libidinală a inconştientului politic. Obişnuiţi să credem că politicul are de-a face doar cu socotelile economice şi cu numărătoarea voturilor, am uitat că există chiar şi o ştiinţă a antropologiei politice.
Aşadar, în universul simbolic al politicii, scara ocupă un loc central. Ea simbolizează ascensiunea, în trepte, către un statut superior, la limită cvasi-divin. Marile civilizaţii au cunoscut acest principiu, ordonator, al scării. În Mesopotamia, marile centre urbane şi religioase erau dominate de contrucţiile numite ziggurat. În America Centrală a perioadei precolumbiene, scările erau o componentă esenţială a piramidelor în trepte, care aveau, şi acestea, funcţii rituale şi politice.
Europa modernă, seculară, a dezvoltat o adevărată cultură a treptelor. Autoritatea politică se exprima şi prin amenajarea spaţiului public, interior sau exterior, în acord cu logica ascensiunii în trepte. Unul dintre cele mai spectaculoase exemple este al Scărilor Potemkin, din Odessa, construite între 1837 şi 1841. De proporţii "monstruoase", acestea au 200 de trepte, aranjate în zece etaje, dând impresia unei ascensiuni infinite.
Pe ce treaptă este cultura noastră publică, a românilor, din perspectiva culturiii scărilor?
În cinematografie, avem imaginile memorabile cu Lefter Popescu, personajul din filmul "Două Lozuri" (1957). Interpretat genial de Birlic, funcţionarul nostru tocmai a găsit lozurile cu care a câştigat nu o dată, ci de două ori, marile premii ale Loteriilor. În birou se produce o adevărată transfigurare. Lefter Popescu declară, posedat: "Toţi zeii, toţi au murit.. numai Norocul trăieşte!". După care se duce să îşi dea demisia de la nesuferitul său şef, domnul Georgescu, zis şi "
