Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul unei grădiniţe din Piteşti, suspendat după ce educatoarea a simţit miros de gaz. Instalaţia a fost deteriorată de zăpada căzută de pe acoperiş. UPDATE

Publicat in Gandul, luni 20 februarie 2012 ·

Programul Grădiniţei nr. 1 din municipiul Piteşti a fost suspendat, luni, după ce o îngrijitoare a simţit miros de gaz în interiorul şi în exteriorul clădirii şi a anunţat conducerea instituţiei care a solicitat intervenţia pompierilor militari, alimentarea cu gaz fiind oprită în zonă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, lt Mădălina Epure, îngrijitoarea grădiniţei a simţit miros de gaz în interiorul şi în exteriorul imobilului, astfel că a fost solicitată intervenţia pompierilor.

La faţa locului au ajuns atât echipaje ale pompierilor militari, precum şi ale Distrigaz Piteşti.

Livrarea de gaz metan în zonă a fost oprită până la stabilirea cauzelor şi remedierea defecţiunii, primele cercetări arătând că ţeava de gaze care alimentează unitatea de învăţământ, aflată la suprafaţă, era fisurată din cauza zăpezii şi a ţurţurilor de gheaţă care au căzut peste ea.

"În momentul în care s-a semnalat incidentul, în imobil erau îngrijitoarea, o altă persoană adultă şi un copil, ulterior au mai venit copii cu părinţi, dar s-a decis trimiterea tuturor acasă, astăzi (n.r. - luni) suspendându-se procesul de învăţământ. Îngrijitoarea a semnalat miros şi în clădire şi în afară şi a anunţat conducerea unităţii, care a sunat la 112. Livrarea de gaz metan a fost sistată, iar reprezentanţii Distrigaz lucrează pentru remedierea defecţiunii. Nu este niciun pericol, s-a aplicat procedura", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

UPDATE Alimentarea cu gaz a fost intreruptă

Instalaţia de utilizare a gazelor de la Grădiniţa nr. 1 din Piteşti a fost deteriorată după ce a căzut zăpadă de pe acoperişul clădirii, alimentarea cu gaze urmând să fie reluată după ce unitatea de învăţământ va face revizia cu o firmă autorizată ANRE, a anunţat, luni, Distrigaz Sud Reţele.

Dispeceratul Distrigaz Sud Reţel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°