Cheryl Canfild, femeia care s-a vindecat de un cancer pentru care fusese trimisă acasă doar să-şi aştepte sfârşitul, vorbeşte deschis şi sincer despre această experienţă de boală şi vindecare în cartea sa, "Vindecarea profundă"(Ed. For You). Situaţiile dificile ale vieţii, fie că vin spre noi sub forma cancerului, a unei boli oarecare, a unei înzăpeziri, a unei crize a căsniciei, a unui blocaj profesional sau material, a unei pierderi sau a oricărei alte suferinţe umane, ar putea fi cei mai drastici învăţători ai noştri.

Dacă am privi către suferinţă ca spre un înţelept "care nu ne face concesii", ci ne întoarce, precum oglinda, reflecţia greşelilor noastre, vom înţelege că vinovaţii pe care-i arătăm cu degetul de-a lungul şi de-a latul lumii trebuie abandonaţi. Asta nu pentru că n-ar fi cu adevărat oameni care fac rău, nu pentru că lumea n-ar fi populată cu ură şi atât de multă suferinţă, ci pentru că a privi către vinovaţii din lume înseamnă a ne perpetua suferinţa, oricare ar fi ea. Conş­tiinţa de victimă nu pleacă singură din vieţile noastre, iar agresorii nu dispar din realitate atâta vreme cât luptăm cu agresorii din oglindă şi nu cu cei aflaţi în propria noastră conştiinţă.

A scăpa de victima din noi înşine ar putea fi un prim pas către însănătoşire sufletească, men­tală, fizică şi chiar către în­să­nă­toşirea mediului nostru de viaţă. Este un pas pe care Ceryl Canfild l-a practicat continuu şi l-a aplicat, in­diferent ce anume a făcut pentru propria vindecare.

Cum anume poţi să scapi de victima din tine însuşi? Cum să simţi că nu deteşti un om care te neîndreptăţeşte? Cum să ierţi pe cineva care şi-a luat ce aveai mai scump, cum să accepţi că un om iubit te-a abandonat, cum să treci peste o mie şi una de situaţii dureroase şi grele, absolut reale ale vieţii, când în tine se ivesc resentimente şi iritări, supărări şi furii în momente banale