Twente a învins în deplasarea de la Vitesse Arnhem (4-1), iar antrenorul adversarei Stelei a fost "actorul principal" al partidei! Steve McClaren (50 de ani) a sărit ca ars de pe bancă după un fault nesemnalizat la Fer, iar englezul a fugit până în dreptul unui televizor, unde a văzut reluarea fazei şi l-a criticat apoi dur pe centralul partidei pentru lipsa sa de reacţie.
Twente a revenit în lupta pentru titlu în Eredivisie, dar şi-ar putea vedea antrenorul suspendat în etapele următoare, la cererea celor de la Vitesse Arnhem! Steve McClaren ar putea fi judecat pentru comportament nesportiv, după ce l-a făcut albie de porci pe arbitrul Pieter Vink, care nu a semnalizat un fault al lui Patrick Van Aanholt la mijlocaşul lui Twente, Leroy Fer. După ce a văzut reluarea fazei pe un monitor aflat în apropierea băncii de rezerve, McClaren a luat foc pe margine, iar reacţia sa a fost catalogată drept "foarte ciudată" de antrenorul gazdelor, John van den Brom. "Mereu mă asigur prin reluări că nu critic arbitrajul degeaba", a recunoscut după meci McClaren, pentru care cei de la Vitesse cer acum o suspendare drastică!
Oficial însă, verificarea reluărilor nu este interzisă pentru membrii staffului, dar situaţia i-a pus în dificultate pe membrii Federaţiei olandeze, care nu ştiu acum dacă trebuie să-l pedepsească pe McClaren pentru reacţia sa. Drept urmare, federalii au cerut ajutorul FIFA pentru rezolvarea situaţiei: "Avem nevoie de un sfat din partea FIFA pentru a şti cum să gestionăm asemenea probleme", a declarat purtătorul de cuvânt al KNVB.
FIFA INTERZICE TEHNOLOGIA
Utilizarea probelor video şi a tehnologiei în cazul fazelor controversate este o problemă din ce în ce mai des ridicată în fotbalul mondial, dar FIFA pare să dezaprobe aceste "practici", după cum a informat în urmă cu aproximativ jumătate de an într-un c