Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oameni ai străzii cu diplomă universitară

Publicat in Romania Libera, luni 20 februarie 2012 ·

Printre cei adunaţi de pe străzi pentru a nu fi ucişi de ger se află cinci persoane cu studii superioare, dintre care doi medici şi un fost consilier municipal.

La „Azilul de noapte" cum i se spune Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost al Primăriei Galaţi au ajuns 114 oameni ai străzii, adunaţi de pe străzi pentru a nu muri de frig. „Este o problemă foarte grea asta, cu aşa-zişii «boschetari». Ar trebui să plângem, pentru că sunt oameni cu studii superioare, adunaţi de pe stradă ca «boschetari». Unul a fost şi consilier municipal. La ora actuală sunt în evidenţele mele cinci persoane cu studii superioare, dintre care doi sunt medici. Niciodată nu se ştie când poate ajunge un om în astfel de situaţie", ne-a declarat primarul Dumitru Nicolae.

Primăria analizează fiecare din aceste cazuri disperate şi încearcă să găsească soluţii pentru a nu mai fi nevoiţi să se întoarcă în stradă. Li se oferă locuinţă sau loc de muncă, iar dacă nu pot munci din cauza vârstei sau problemelor de sănătate, sunt internaţi în centre de asistenţă socială. Potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, la „Azilul de noapte" sunt găzduite în aceste zile 21 de femei şi 94 de bărbaţi. Pentru 22 de oameni ai străzii, două femei şi 20 de bărbaţi, care muncesc cu forme legale, sunt întocmite dosarele pentru acordarea unei locuinţe sociale sau ANL.

Pentru 25 de bărbaţi şi 5 femei se încearcă găsirea unui loc de muncă, iar cinci tineri au fost integraţi ca elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii "Simion Mehedinţi". În cazurile a 35 de oameni ai străzii, primăria a luat decizia internării în centre de asistenţă socială, pentru şase femei şi patru bărbaţi cu vârstă înaintată, întocmindu-se dosarele pentru transferarea lor la Căminul pentru Persoane Vârstnice iar pentru 5 femei şi 10 bărbaţi, cu grad de handicap accentuat, s-a luat decizia includerii lor într-un program de soci

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 46 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum o ora
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°