Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egiptul s-a răzgândit. Va lua un împrumut de la FMI, în valoare de 3,2 miliarde de dolari

Publicat in Antena 3, luni 20 februarie 2012 ·

Egiptul va semna în luna martie un memorandum de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru un împrumut de 3,2 miliarde de dolari, pe care iniţial l-a refuzat, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor, Mumtaz Said, informează Agerpres.

Împrumutul va fi plătit în trei faze, prima tranşă odată cu semnarea acordului, iar finanţarea va susţine bugetul pentru 2012-2013.

Anul trecut, Egiptul a refuzat acordul cu FMI, susţinând că nu vrea să-şi crească datoria externă. De curând, şi-a revizuit poziţia, având în vedere că ajutoarele primite de ţări arabe şi de state occidentale nu au fost încă plătite.

În ianuarie, şeful unei misiuni a FMI în Egipt a indicat că instituţia nu va impune condiţii pentru credit.

Deficitul bugetar a ajuns la 144 miliarde de lire egiptene (circa 24 miliarde de dolari), iar analiştii estimează că va continua să crească, în contextul declinului veniturilor din turism şi instabilităţii după revolta ce a dus la înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak.

Egiptul va semna în luna martie un memorandum de înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru un împrumut de 3,2 miliarde de dolari, pe care iniţial l-a refuzat, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor, Mumtaz Said, informează Agerpres.

Împrumutul va fi plătit în trei faze, prima tranşă odată cu semnarea acordului, iar finanţarea va susţine bugetul pentru 2012-2013.

Anul trecut, Egiptul a refuzat acordul cu FMI, susţinând că nu vrea să-şi crească datoria externă. De curând, şi-a revizuit poziţia, având în vedere că ajutoarele primite de ţări arabe şi de state occidentale nu au fost încă plătite.

În ianuarie, şeful unei misiuni a FMI în Egipt a indicat că instituţia nu va impune condiţii pentru credit.

Deficitul bugetar a ajuns la 144 miliarde de lire egiptene (circa 24 miliarde d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 27 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 30 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum 53 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°