Loteria Română a fost o vacă de mult pentru toate guvernările, dar nici una nu a reuşit performanţa de a-i pune pielea pe băţ. Încă de la preluarea puterii de către portocalii, s-au stabilit câteva ţinte de unde se credea că vor putea fi scoşi bani frumoşi pentru clientela de partid. Una dintre ele a fost Loteria. O alta a fost Poşta. Şi una şi alta au fost practic devalizate într-un stil ce frizează lipsa oricărei forme de precauţie: suntem la putere, facem ce vrem! În timp ce Poşta a fost pusă pe butuci, nu doar de echipa lui Toader, cel cu celebra combinaţie hotelieră din Calea Victoriei, dar mai ales de caraghiosul ministru Vreme, amantul tomnatic şi de gaşca moldoveană care l-a împins în Guvern, la Loterie a poposit un neica-nimeni de pe la Satu Mare, din echipa de furtişaguri calificate a lui Ioan Oltean. Acest Gheorghe Benea, care în viaţa lui n-a avut vreo legătură cu jocurile de noroc – cu excepţia celor care l-a făcut şef aici - n-a stat prea mult pe gânduri. Nu i-au trebuit decât câteva luni ca să dea peste cap funcţionarea instituţiei, având ca preocupare principală aducerea ca furnizori şi parteneri a unor amici cu care să împartă prada. Atât de bine a lucrat tembelul încât instituţia abia a mai apucat să întâmpine pe propriile-i picioare schimbarea de guvernare şi de conducere. De cum a fost schimbat, individul şi-a luat tălpăşiţa spre meleagurile natale lăsându-şi în urmă neamurile şi cumetrii puşi pe posturi gras plătite şi o grămadă de contracte păguboase care fac ca Loteria să se afle în pragul involvenţei. Este o performanţă uluitoare să duci la faliment o fabrică de bani, precum cea care se joacă cu speranţele cetăţeanului de a ieşi din nevoi printr-un număr norocos. Şi, totuşi, Benea - vegheat de protectorul său mustăcios - a reuşit. Noul director a ieşit la rampă cu o figură disperată şi a înşirat lungul pomelnic de hoţii neruşinate care au cons