Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spărgător de locuinţe identificat de poliţiştii timişeni

Publicat in Timpolis, luni 20 februarie 2012 ·

După ce, la începutul acestei luni, doi copii din Timişoara au fost arestaţi, suspectaţi fiind de comiterea mai multor furturi şi tâlhării, un alt adolescent a ajuns pe mâna Poliţiei, după ce a spart mai multe locuinţe din Timiş. Printre bunurile sustrase, o maşină, pe care a vândut-o la fier vechi.

Poliţiştii timişeni au dat de urma unui puşti care, în luna noiembrie a anului trecut, este suspect că a furat din curtea unui imobil de pe strada Me­diaş, din Timi­şoara, un autotu­rism, descoperit apoi la un centru de colec­tare al fierului vechi. Suspectul este un tânăr de 19 ani, H. M. Petrică, din Timişoara. În urma verificărilor, poliţiştii timişeni au stabilit că acesta se face vinovat de furtul maşinii de pe strada Mediaş, dar şi de furtul unui încălzitor de lo­cuinţă cu butelie de la aceeaşi adre­să, prejudiciu calculat la aproximativ 1.300 euro. Prejudiciul nu a mai fost recuperat. În plus, an­chetatorii au mai stabilit că tânărul se face vino­vat şi de pătrunderea prin efracţie, în 17 noiembrie 2011, într-o altă locuinţă, pe strada C. Hogaş, de unde a sustras mai multe unelte de lucru, provocând un prejudiciu de 700 de lei, bani recuperaţi în acest caz.

Poliţiştii timişeni i-au întocmit dosar penal tânărului, pentru furt calificat. H. M. Petrică a fost reţinut şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu propunere de arestare preventivă.

Oamenii legii avertizează că a crescut simţitor numărul spargerilor de locuinţe. Pe parcursul anului tre­cut, numărul acestor cazuri a crescut la peste 750, în circa 650 fiind începu­tă urmărirea penală. În celelalte dosare a fost decisă neînceperea urmăririi penale fie pentru că nu s-au confir­mat cele sesizate, fie pentru că prejudi­ciile create au fost minore, iar hoţii au fost pedepsiţi cu amenzi adminis­tra­tive. În 2010, numărul furturilor din locuinţă a fost mai mic, fiind

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 46 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 48 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 3 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°