SIF Muntenia (SIF 4) a propus acţionarilor distribuirea unui dividend brut de 0,081 lei pe acţiune pentru exerciţiul financiar 2011, similar celui acordat pentru anul precedent.
Valoarea totală a dividendelor se ridică la 65,36 milioane de lei, reprezentând tot profitul obţinut anul trecut. SIF Muntenia a obţinut un profit de 65,3 milioane de lei (15,4 milioane de euro), cu 11,3% sub câştigul din anul precedent, de 71,41 milioane de lei. Societatea a înregistrat anul trecut venituri în valoare de 196,9 milioane de lei în creştere cu 20% faţă de încasările din 2010, în principal datorită vânzării participaţiei de acţiuni deţinute la BCR către grupul austriac Erste Bank. Cheltuielile SIF au crescut cu 40%, până la 113,7 milioane de lei. Societatea a încheiat anul cu active nete de 1,237 miliarde de lei, în scădere cu circa 12% faţă de nivelul raportat la finele anului 2010.
Acţionarii societăţii au fost convocaţi pe 11 aprilie în cadrul AGA pentru a discuta cu privire la distribuirea de dividende şi pentru a aproba situaţiile financiare aferente anului trecut. În şedinţa de vineri 17 februarie, când societatea a făcut publică intenţia de a distribui tot profitul sub formă de dividende, acţiunile SIF 4 au crescut cu 2,34%, până la un preţ de 0,766 lei/titlu, cea mai mare apreciere din rândul acţiunilor celor cinci SIF-uri. La acest preţ, randamentul dividendului brut ar fi de 10,6%. SIF 4 are o capitalizare bursieră de 618,1 milioane de lei.
SIF Muntenia (SIF 4) a propus acţionarilor distribuirea unui dividend brut de 0,081 lei pe acţiune pentru exerciţiul financiar 2011, similar celui acordat pentru anul precedent.
Valoarea totală a dividendelor se ridică la 65,36 milioane de lei, reprezentând tot profitul obţinut anul trecut. SIF Muntenia a obţinut un profit de 65,3 milioane de lei (15,4 milioane de euro), cu 11,3% sub câştigul din anu