Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Parlamentarii USL care au semnat condica de prezenţă la Cameră vor dona banii

Publicat in Romania Libera, luni 20 februarie 2012 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că parlamentarii USL care au semnat condica de prezenţă la Camera Deputaţilor, dar nu au participat la lucrările de plen sau la Comisii, vor dona indemnizaţia de şedinţă pe care o vor încasa ca urmare a acestei semnături, potrivit Mediafax.

"La Cameră, asta a fost decizia noastră iniţială: să nu participă, la plen şi la comisii, în schimb declaraţii politice, interpelări, întrebări care ţin de activitatea directă a deputatului în raport cu colegiul pe care îl reprezintă să aibă loc în continuare. Cei care au semnat vor dona acei bani, aşa cum îi donează fiecare dintre noi", a spus Ponta, răspunzând unei întrebări care viza faptul că parlamentarii USL au semnat săptămâna trecută, dar şi luni, condica de prezenţă la plen.

Mai mulţi deputaţi PSD au semnat, luni, listele de prezenţă la Camera Deputaţilor, cu menţiunea "Protest parlamentar", iar unii dintre aceştia au asistat la lucrările în plen de la balconul sălii de şedinţă, în timp ce, din partea PNL, şedinţa era monitorizată, din sală, de viceliderul Eugen Nicolăescu.

Printre deputaţii din lojile sălii de plen s-au aflat Mădălin Voicu, Ioan Cindrea, Adrian Solomon, iar în sala de şedinţă, din partea opoziţiei, a fost prezent Eugen Nicolăescu.

Şedinţa Camerei Deputaţilor de luni s-a desfăşurat în absenţa opoziţiei, lucrările fiind conduse de preşedintele Camerei Roberta Anastase.

Ea a anunţat, la începutul şedinţei, că sunt prezenţi 181 de deputaţi, 147 fiind absenţi, din care 31 participă la alte acţiuni parlamentare. Au fost dezbătute mai multe proiecte de lege, votul final fiind programat pentru şedinţa de marţi.

La şedinţa de plen de marţea trecută au semnat condica de prezenţă 88 de deputaţi PDL (din 121), 15 deputaţi UDMR (din 20), 13 deputaţi aparţinând grupului minorităţilor naţionale (din 17), nouă deputaţi progresişti (d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 38 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 40 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 53 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°