Fondurile străine de investiţii care au investit încă din 2007 milioane de euro în firma de construcţii Concefa Sibiu (COFI) şi au rămas cu acţiunile în portofoliu până în prezent sunt printre cei mai afectaţi de decizia conducerii companiei care a cerut la finele săptămânii trecute intrarea în insolvenţă.
Şi fondurile ING, care au cumpărat acţiuni anul trecut, după ce compania s-a listat la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, ar putea avea dificultăţi în a-şi recupera banii.
Horaţiu Cercel, directorul general al Concefa, care a deţinut până anul trecut şi pachetul majoritar de acţiuni, a vândut în 2007 fondurilor de investiţii străine circa 10,6% din acţiuni pentru care a încasat 6,6 mil. euro, sumă care depăşeşte de trei ori valoarea întregii companii de pe bursă din prezent, care se ridică la 2,2 mil. euro. Unele fonduri, precum Artio (SUA), mai deţin încă acţiuni la Concefa. Artio avea la finalul lunii octombrie 2011 circa 2,4% din acţiunile companiei de construcţii.
În martie 2011, Concefa era promovată la prima categorie a BVB, iar Horaţiu Cercel, cel care conduce compania din 1994, când a preluat-o de la stat, le prezenta investitorilor perspective de triplare a afacerilor şi de creştere puternică a profitului în 2011.
Săptămâna trectă, Concefa a raportat rezultatele preliminare pe 2011: pierderi de 35,8 mil. lei şi afaceri de 85 mil. lei, în scădere cu 24%. La o zi după, compania a anunţat că a cerut singură intrarea în insolvenţă. Asta după ce Transferoviaria, o companie din grupul Concefa, a vândut joi un pachet de 5,71 milioane de acţiuni COFI.
După anunţ, care a fost publicat la finalul şedinţei de tranzacţionare de joi, acţiunile Concefa au pierdut vineri 15% pe bursă. Acţiunile Concefa scad însă pe bursă de peste şase luni, în condiţiile în care Cercel a derulat mai întâi o majorare de capital,