În lumea de azi, mulţi dintre noi „exersează" generozitatea de Sărbători şi în situaţii-limită.
Nu e rău nici aşa. Decât deloc, este de preferat să ajuţi pe cineva aflat în nevoie chiar şi atunci când toţi se înghesuie să o facă. De Paşti şi de Crăciun, la inundaţii, înzăpeziri şi alte calamităţi naturale.
Dar, una peste alta, românii au demonstrat două lucruri, în acest început de an: că nu lâncezesc şi că pot fi solidari. Problema lor rămâne însă „timpul de reacţie". Prea ocupaţi cu „supravieţuirea", românii uită de marile proiecte la care ar putea fi părtaşi şi de care depinde, într-adevăr... supravieţuirea lor.
Am văzut cu toţii cum încercări de încălcare a principiilor de bază ale democraţiei (cazul comasării alegerilor) pot fi descurajate prin riposte sociale prompte. Am văzut, aşijderea, cum se poate opri eliminarea din sistem a unui profesionist incomod (cazul R. Arafat). În fine, am văzut cum desconsiderarea unor simpli cetăţeni, indiferent cine ar fi ei, te poate scoate din politică pe uşa din dos (cazul T. Baconschi). Ce înseamnă toate acestea? După mine, cazurile amintite demonstrează că bunul-simţ rămâne cea mai puternică armă cunoscută omului.
Reinstaurarea bunului-simţ în societate este un mare proiect pe care putem să-l implementăm noi, cei fără funcţii publice, şi care îi va obliga şi pe politicieni să-l respecte. Nu sunt vorbe mari. Se poate.
Bănuiesc că aţi văzut la televizor imaginile cu baschetbaliştii şi rugbiştii care au deszăpezit Spitalul de Copii „Marie Curie" din Bucureşti. Poate şi pe cele cu poliţiştii care au donat bani din lefurile lor ciopârţite pentru a le cumpăra alimente de primă necesitate şi lemne oamenilor urgisiţi de stihii. Să ştiţi că nu e puţin lucru. Şi acestea sunt doar două exemple. S-au făcut şi multe alte fapte bune, necunoscute nouă pentru simplul motiv că n-au fost mediatizate.
