Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, un pastor fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) va fi următorul preşedinte german, a declarat cancelara Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel a cedat presiunilor politice, astăzi, şi a decis să-l susţină pe candidatul opoziţiei, Joachim Gauck, pentru funcţia de preşedinte al Germaniei, evitând astfel o criză politică care ar fi putut distrage atenţia guvernului pe care îl conduce de la rezolvarea crizei din zona euro, informează Reuters.
Merkel a anunţat că-l susţine pe Gauck în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat şi liderii celorlalte partide importante din Germania. Pastorul protestant va fi confirmat în funcţie de către Parlamentul german în săptămânile următoare. Viitorul preşedinte va fi ales până la 18 martie de cei 1.240 de alegători ai Adunării Federale, colegiu electoral format din membri ai Bundestag-ului şi un număr echivalent de reprezentanţi ai celor 16 landuri, potrivit Agerpres.
„Să nu uităm că trebuie să mulţumim unor clerici precum Gauck pentru succesul revoluţiei paşnice din Germania de Est", a declarat Merkel, ea însăşi fiica unui pastor protestant care a crescut în fosta Repulică Democrată Germană.
Viitorul preşedinte al Germaniei a jucat un rol important în căderea regimului din Germania de Est, contribuind în mod activ la reunificarea din 1990. Acesta a condus instituţia germană care se ocupă cu arhivele statului şi a devenit mai cunoscut după ce a dat în vileag atrocităţile făcute de poliţia secretă din Germania de Est.
Uniunea Creştină (CDU/CSU) a Angelei Merkel şi aliatul său liberal (FDP), Partidul social-democrat (SPD) şi Verzii dispun de o majoritate confortabilă pentru ca Gauck să fie ales după demisia de vineri a lui Christian Wulff, suspect de corupţie, relatează Mediafax.
„Noi, social