Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Băieţii deştepţi" au cedat: Hidroelectrica va primi preţuri mai mari pe energie mai puţină

Publicat in Jurnalul, luni 20 februarie 2012 ·

Traderii care au contracte directe cu Hidroelectrica au acceptat creşterea preţului de la o medie de 130 lei/MWh la 155-164 lei/MWh şi reducerea cantităţilor cu 10-20%, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din sectorul energetic.

Acesta este preţul pe care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) îl calculează pentru coşul populaţiei, astfel că este "indicatorul corect", deşi în aceste momente, din cauza secetei, s-a ajuns la costuri astronomice de 400 de lei/MWh cu electricitatea, atât pe OPCOM şi pe piaţa de echilibrare.

Preţul pentru Alro va fi în jur de 138 lei/MWh, acesta fiind legat din 2010 de cotaţiile aluminiului de pe London Metal Exchange, bursa de metale de la Londra. Alro este cel mai mare consumator de energie din ţară, consumând acum 3 TWh anual, însă la capacitate maximă "înghite" anual 4 TWh.

Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Lucian Bode a declarat că a trimis contractele hidro la ministerul Justiţiei pentru analizarea acestora şi prezentarea unei poziţii comune referitoare la rezilierea şi desecretizarea acestora. Termenul era de 23 ianuarie. Sursele au precizat că exact FMI insistat cu cererea către Justiţie şi că demersul nu a fost oprit, chiar dacă "băieţii deştepţi" au acceptat condiţiile impuse de Hidroelectrica.

Principalele companii care primesc energie hidro la preţuri joase sunt Energy Holding, Alpiq Romenergie, Alpiq Industries, Energy Financing Team, Europec. Alte societăţi care mai deţin contracte hidro sunt din domeniul industrial (Electromagnetica, Elsid), plus distribuitorii E.ON, Enel, CEZ şi Electrica.

Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondul Monetar Internaţional (FMI) în România, a cerut recent "rezilierea imediată" a contractelor "abuzive". “Cetăţenii români care sunt proprietari ai întreprinderilor de stat pierd între 175 şi 275 milioane de euro pe an

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 29 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°