De „Ziua Președinților”, când americanii îşi celebrează conducătorii, Aaron David Miller explică pentru FP de ce americanii nu au mai avut parte de figuri prezidenţiale iconice.

Americanii – deşi nu se poate spune că este numai cazul lor – sunt nemulţumiţi de calitatea liderilor lor. Există percepţia, scrie Aaron David Miller, că marii oameni de stat au dispărut, locul lor fiind luat de personalităţi abile în construirea de aşteptări pe care niciodată nu le onorează când ajung în funcţie. De la Franklin Delano Roosevelt, crede Miller, America nu a avut niciun mare preşedinte şi şansele ca lucrurile să se schimbe sunt din ce în ce mai mici. Iată cinci motive în acest sens.

1. Americanii sunt ambivalenţi faţă de „măreţie”

Spre deosebire de europeni, americanii au o cultură politică care cultivă scepticismul faţă de „măreţie”. Tradiţional, personalităţile care i-au condus pe americani au fost parte a comunităţii, neexistând o elită socială conducătoare, cum a fost cazul bătrânului continent. Iar americanii mereu au simpatizat liderii care au dovedit o doză de umilinţă. Miller aminteşte surprinderea ambasadorului britanic, care era primit – contrar uzanţelor – de preşedintele Thomas Jefferson în papuci de casă.

2. Preşedinţia lui Roosevelt a fost greu de egalat

Realitatea este că să egalezi un preşedinte care a deţinut patru mandate, a înfrânt poliomielita pentru a conduce America în timpul unei catastrofe economice şi a celui mai mare război din istorie, este destul de dificil, crede Miller. Chiar dacă urmaşul său, Harry Truman a avut o preşedinţie de succes, anvergura lui FDR a fost imposibil de egalat. Şi, când în 1951, cel de-al 22 lea Amendament a fost ratificat, restricţionând numărul de mandate prezidenţiale la două, Roosevelt a devenit unul din cele mai importante nume ale panteonului prezidenţial american.