Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci români au murit într-un accident cumplit în Spania! Maşina lor era înmatriculată în Caraş-Severin!

Publicat in Cancan, luni 20 februarie 2012 ·

Accidentul s-a produs duminică seară, la sensul giratoriu situat la kilometrul 754 al şoselei N-II. O furgonetă înmatriculată în judeţul Caraş-Severin, la bordul căreia se aflau 8 persoane, a efectuat o depăşire şi din motive necunoscute nu a revenit pe banda sa de mers, ciocnindu-se frontal cu un alt autoturism. Furgoneta se afla în drum spre România, iar toţi cei opt pasageri sunt cetăţeni români, potrivit anchetatorilor. Cinci dintre aceştia au murit, iar ceilalţi trei au fost răniţi, unul fiind în stare gravă şi suferind mai multe traumatisme.

Şoferul celuilalt autoturism a rămas încarcerat, fiind necesară intervenţia pompierilor. Acesta se află în spital, în stare gravă.

În urma accidentului, circulaţia a fost închisă pe ambele sensuri pe N-II, în zona localităţii Figueres, timp de mai multe ore. Şoseaua respectivă este intens circulată de turiştii care vin din Franţa, iar viteza maximă este limitată la 80 de kilometri pe oră în sectorul unde s-a produs accidentul.

Primarul localităţii Figueres, Santi Vila, a solicitat autorităţilor spaniole corectarea sensului giratoriu de pe şoseaua N-II, situat la intrarea în localitate.

Accidentul s-a produs duminică seară, la sensul giratoriu situat la kilometrul 754 al şoselei N-II. O furgonetă înmatriculată în judeţul Caraş-Severin, la bordul căreia se aflau 8 persoane, a efectuat o depăşire şi din motive necunoscute nu a revenit pe banda sa de mers, ciocnindu-se frontal cu un alt autoturism. Furgoneta se afla în drum spre România, iar toţi cei opt pasageri sunt cetăţeni români, potrivit anchetatorilor. Cinci dintre aceştia au murit, iar ceilalţi trei au fost răniţi, unul fiind în stare gravă şi suferind mai multe traumatisme.

Şoferul celuilalt autoturism a rămas încarcerat, fiind necesară intervenţia pompierilor. Acesta se află în spital, în stare gravă.

În urma accidentului, circulaţia

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 4 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 3 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 6 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Electrica a ajuns la o valoare de piață de peste 5,2 miliarde de lei, la 10 ani de la listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange

Gandul acum 59 minute
Societatea Energetică Electrica a întregistrat tranzacții de aproximativ 6,2 miliarde de lei, din care aproximativ 4,6 miliarde de lei după oferta primară inițială (IPO) de la listarea de acum 10 ani, ceea ce reprezintă 4,7% din lichiditatea înregis

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 5 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum 48 minute
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/31°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°