Înţeleg raţiunile care au determinat schimbarea Guvernului Boc – şi pe cele ale dlui preşedinte, şi pe cele ale partidului de guvernământ…
Înţeleg raţiunile care au determinat schimbarea Guvernului Boc - şi pe cele ale dlui preşedinte, care nu mai putea întinde sfoara fără riscul de a se rupe, şi pe cele ale partidului de guvernământ, care, cu fiecare zi în care fostul premier rămânea în scaun, îşi vedea diminuate şansele unui scor onorabil la viitoarele alegeri. Sigur, nu cred că ar fi avut chiar soarta ţărăniştilor din 2000, dar nici despre vreun scor acceptabil va fi fost vorba! Care nici acum nu este sigur! Pentru partid, ar fi fost, cred, mai bine dacă reuşea schimbarea aceasta - sau una similară - cu vreo 2-3 Guverne Boc mai devreme. În această ecuaţie nici măcar nu intră eventuala competenţă sau incompetenţă a dlui Boc, realizările şi nerealizările etc., ci în primul rând imaginea nefericită pe care a reuşit să şi-o facă dl Boc în faţa populaţiei. Şi nici nu e de mirare, entuziasmul cu care a anunţat măsurile de austeritate nu-l puteau face simpatic, discursul meliţat într-o limbă de lemn mixtă - uasecerist-capitalistă - nici atât, iar cât priveşte obedienţa faţă de FMI şi faţă de preşedinte, nu cred că există un precedent oriunde în lumea în care putem vorbi despre democraţie.
Înţeleg deci raţiunile schimbării dlui Boc. Mult mai puţin înţeleg raţiunile dlui Ungureanu de a accepta formarea noului guvern. Care nu este chiar aşa de nou de vreme ce miniştrii UDMR şi UNPR au rămas în posturi, iar cei de la PDL au stat imediat în spatele foştilor titulari. Dacă sunt mai buni decât precedenţii nu prea înţeleg de ce nu au fost puşi în primul plan încă de la început. Până şi tinereţea, dincolo de faptul că nu e o valoare în sine, e destul de problematică dacă te apuci să compari cele două echipe. De ce a acceptat dl Ungureanu postura? Nu ştiu sigur, p
