Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva de pe aeroportul din Frankfurt va dura până miercuri

Publicat in Ziua Veche, luni 20 februarie 2012 ·

Sindicatul din domeniul securităţii aeriene GdF a anunţat în noaptea de duminică spre luni că s-a decis prelungirea cu 24 de ore a grevei controlorilor de trafic de pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania şi al treilea din Europa. Protestul controlorilor va dura astfel până miercuri la orele 04.00 GMT.

a început luni la ora 04.00 GMT şi, după cum se anunţase iniţial duminică, urma să se încheie marţi la orele 04.00 GMT, dar sindicatul a decis prelungirea protestului pentru că societatea care gestionează aeroportul, Fraport, ‘nu dă încă informaţii’, a explicat pentru France Presse un membru al conducerii GdF, Markus Siebers.’Regretăm că suntem constrânşi la noi măsuri’, a subliniat duminică sindicatul. ‘Atitudinea inflexibilă a Fraport AG nu ne lasă altă opţiune decât să continuăm această luptă cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie’, potrivit GdF.

Acest sindicat nu reprezintă decât un grup de aproape 200 de salariaţi – din totalul de circa 19.000 care lucrează pe aeroport -, dar a căror importanţă este crucială pentru planificarea şi gestionarea deplasării aparatelor la sol, transmite Agerpres.

Mişcarea a fost declanşată joi şi a fost întreruptă în weekend, pentru ca Fraport să aibă timp să-şi revizuiască poziţia, explicase vineri Dirk Vogelsang, responsabil cu negocierile din partea sindicatului.

Fraport consideră revendicările GdF prea mari în termeni de creşteri salariale, bonusuri şi timp de lucru. ‘GdF se încăpăţânează să formuleze revendicări exagerate, fără a ţine cont de pasageri şi de companiile aeriene’, menţiona vineri Fraport, într-un comunicat.

Greva

Sindicatul din domeniul securităţii aeriene GdF a anunţat în noaptea de duminică spre luni că s-a decis prelungirea cu 24 de ore a grevei controlorilor de trafic de pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania şi al treilea din Europa

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°