Ieri a fost Lăsatul Secului de carne iar astăzi începe Săptămâna Albă, interval de timp profund ritualizat, care pregăteşte intrarea în Postul Mare. Se spune că cine vrea "să intre cu sufletul curat în post" trebuie să renunţe de astăzi la carne şi să mănânce toată săptămâna doar frupt alb: aluaturi, ouă, lapte. Dar să nu uităm că în lumea satului arhaic această perioadă coincide cu trecerea de la iarnă la vară, iar pragul dintre cele două anotimpuri presupune nenumărate scenarii rituale de înnoire a timpului.
"Lucră mamă, ce-i lucra/ Şi-mi porneşte ursita…"
În Duminica premergătoare Lăsatului Sec de carne avea loc ultimul joc din Câşlegile de iarnă. Dacă în vechime dansul avea funcţie ritualică, mistică sau războinică, jocul satului continuă să delimiteze un spaţiu sacru, care se deschide celor care lasă în urmă vârsta copilăriei, o perioadă de doliu sau boală şi se închide celor care nu respectă normele morale transmise prin generaţii. Orice joc al satului stă sub semnul strigăturilor, iar strigăturile au în primul rând o funcţie de comunicare prin care îţi poţi exprima bucuria, supărarea, părerea despre lume, despre un eveniment sau despre o persoană, poţi răni şi poţi cuceri. În satul tradiţional, bărbatul care nu strigă la joc are mari probleme de integrare în comunitate, fiind considerat incapabil să îşi exprime sentimentele, starea psihică, disponibilitatea erotică.
Jocul organizat înaintea intrării în Săptămâna Albă se deosebeşte tocmai prin mesajul strigăturilor: "Astăzi îi Lăsat de Sec/ Mă duc, mamă, să mă-nec/ Unde-o fi Prutu’ mai lat/ C-am rămas neînsurat" sau "Supărate-s fetele/ Că se trec câşlegile/ Nu vă, fete, supărare/ C-o veni el Postu’ Mare/ Şi veţi da la sărindare,/ Doară vă veţi măritare". Este noaptea în care sunt satirizaţi cei care nu s-au căsătorit înainte de post şi, dacă nu reuşesc să facă nunta nici săptămâna a
