Centrul de Limbi Străine al Universităţii din Bucureşti organizează în luna aprilie o sesiune de examinări în vederea obţinerii Certificatelor Europene Lingvistice, tip E.C.L. pentru examenul de bacalaureat din 2012.
Conform metodologiei examenului de bacalaureat din 2012, certificatele E.C.L. sunt incluse pe lista de echivalări a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Testele au valabilitate nelimitată şi sunt recunoscute în ţările membre ale Consorţiului European, reprezentând documente necesare oricărui cetăţean european la angajare, promovare, studii, redactare de proiecte europene.
Înscrierile pentru sesiunea din aprilie pot fi efectuate până la data de 22 martie. Examenele sunt programate în perioada 19-21 aprilie. Limbile testate sunt: engleză, polonă, maghiară, germană, italiană, slovacă, română, spaniolă, rusă, bulgară, sârbă, cehă, croată, franceză.
Potrivit Universităţii din Bucureşti, certificatul ECL este avantajos pentru elevii, studenţii, salariaţii, adulţii care învaţă mai multe limbi şi vor să dispună de un portofoliu de examen de limbă echivalent. Certificatul ECL este un „paşaport de limbă”, cu ajutorul căruia se pot recunoaşte în cadru internaţional rezultatele obţinute în învăţarea unor limbi şi a diferitelor experienţe lingvistice şi inter-culturale.
Centrul de Limbi Străine al Universităţii din Bucureşti are sediul în strada Schitu Măgureanu nr. 1, et. 2.