Condițiile aspre din orfelinatele românești afectează intelectul și interacțiunea socială a copiilor, conform unui studiu efectuat de către Harvard Medical School, informează sciencenews.org. Sursa: Libertatea
Copiii care petrec primii doi ani de viață într-un orfelinat, în condiții dure, rămân cu sechele serioase în ceea ce privește relațiile interumane, chiar și după mulți ani de la părăsirea acestor instituții.
Studiul a avut în vedere viața a 136 de copii români și a dezvăluit faptul că toți micuții instituționalizați se aleg cu probleme psihice. Anomaliile dezvoltate la nivelul creierului, care este afectat în mod sever, face ca ei să nu mai relaționeze în mod normal cu alți copii de aceeași vârstă cu ei, din cauza modului spartan de viață.
Pe durata studiului, echipa de cercetători a aranjat ca o parte dintre copii să fie mutați în sânul unor familii. Lucru mai greu de făcut în România, datorită legislației defectuase și foarte restrictive în ceea ce privește adopțiile. În urma acestei comparații s-a stabilit că cei care au trăit în anturajul unei familii au reușit să recupereze “handicapul” social datorat vieții de orfelinat, față de cei care au continuat viața în astfel de instituții, și care ajunși la vârsta de opt ani, au probleme în a purta chiar și o banală discuție.
Dramatic este faptul că, după o scanare cerebrală, la copiii care trăiesc în orfelinate, s-a descoperit o scădere a volumului materiei cenușii, un proces de altfel, ireversibil.
Cercetătorii au concluzionat că trebuie făcute eforturi susținute pentru a se ajunge cât mai repede la integrarea acestor copii în familii dispuse să îi adopte. Creșterea lor în orfelinate, trebuie să fie văzută doar ca o ultimă soluție.