Cel puţin 44 de oameni au murit, ieri, în timpul unei bătăi între două grupări rivale dintr-o închisoare aflată la marginea oraşului mexican Monterrey.
Cel puţin 44 de oameni au murit, ieri, în timpul unei bătăi între două grupări rivale dintr-o închisoare aflată la marginea oraşului mexican Monterrey.
Victimele au fost bătute, înjughiate şi lovite cu pietre. Bătaia a început duminică dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului statului, Jorge Domene.
Printre deţinuţii închisorii din Monterrey, un oraş aflat la 225 de kilometri de graniţa cu statul american Texas, se aflau şi membri ai cartelului de droguri Zetas. Potrivit declaraţiilor făcute de Domene, nu e foarte clar dacă a fost vorba de o răfuială între cele două grupări.
"Sperăm ca, odată ce vor fi identificate cadavrele, să putem afla cine se face responsabil de acest atac", a continuat acesta.
Închisoarea a fost sigilată imediat după incident, iar poliţiştii au început o anchetă.
Închisorile din regiune sunt, de obicei, suprapopulate şi dominate de corupţie.
Săptămâna trecută, o închisoare din Honduras a ars, ceea ce a dus la moartea a peste 350 de deţinuţi.