Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat luni sentinţa în dosarul tâlhăriei cu pistol de jucărie de la staţia de distribuţie a carburanţilor Rompetrol din Alba Iulia. Inculpatul Rareş Raita s-a ales cu o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată de instanţa de fond, Judecătoria Alba Iulia.
Tribunalul Alba l-a condamnat pe Rareş Raita (25 de ani), în noiembrie 2011, la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspedare pe o perioadă de încercare de cinci ani. Sentinţa a fost contestată cu recurs atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cât şi de inculpat. La Curtea de Apel, la primul termen de judecată derulat luni, 20 februarie,
Rareş Raita a primit patru ani de închisoare, tot cu suspendare. Judecătorii au majorat şi perioada de încercare de la 5 ani, la 8 ani. Sentinţa Curţii de Apel este definitivă
I-a ameninţat pe angajaţi cu un pistol de jucărie
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în noaptea de 27/28 septembrie 2011, inculpatul, agent de pază la Erol, a plecat din timpul seriviciului, în jurul orei 3.50, şi s-a deplasat la benzinăria Rompetrol situată pe Bulevardul Ferdinand din Alba Iulia.
„A pătruns în benzinărie cu o mască chirurgicală pe faţă şi cu un pistol airsoft care imită foarte bine pistoalele adevărate i-a ameninţat pe ambii vânzători, un băiat şi o fată, şi le-a cerut toţi banii din casă. Sub ameninţarea armei, angajata benzinăriei i-a dat suma de 1.050 lei iar la plecare inculpatul a solicitat şi telefoane mobile ale angajaţilor, telefoane pe care le-a aruncat după ce a ieşit din benzinărie. Potrivit martorilor, după aceea s-a urcat într-o maşină de culoare închisă parcată undeva mai departe de benzinăria unde a comis tâlhăria“, se afirmă în rechizitoriu.
După comiterea faptei, Rareş Raita a aruncat pistolul şi îmbrăcămintea într-un tomberon din cartierul Bărăbanţ. La comiterea faptei acesta a fo