Violonistul român Liviu Prunaru este unul dintre liderii Royal Concertgebouw, Orchestra din Amsterdam, cotată drept cea mai importantă orchestră a lumii. Pe 1 şi 2 martie, Prunaru va susţine două concerte şi la Bucureşti, la Ateneul Român.
Născut în urmă cu 42 de ani la Craiova, Liviu Prunaru a avut un destin creator spectaculos, ajutat însă de anii lungi de studiu asiduu. „Prelungirea" personalităţii sale artistice este o vioară Stradivarius, un instrument extraordinar care îl ajută, îi dă putere, claritate şi profunzime în sunet. Artistul a acordat un interviu României libere în care vorbeşte despre muzica sa, dar şi despre vioara care-l însoţeşte peste tot.
Domnule Prunaru, cum ajunge un tânăr violonist român lider într-o atât de prestigioasă orchestră?
Liviu Prunaru: Pur şi simplu într-o zi am primit un telefon. Norocul a făcut să raspund. De obicei nu prea o fac, mai ales în orele în care studiez. Am fost foarte surprins. Nu-mi depusesem candidatura sau ceva de genul acesta. După aceea am aflat cum se procedează de fapt: orchestra nominalizează. Iar atunci când un nume apare îndeajuns de des, se pune mâna pe telefon şi respectivul este chemat personal. Nu am spus da din prima, ba chiar primul instinct a fost să refuz. Se pare însă că destinul trebuia sa îşi urmeze cursul şi am cerut trei zile de gândire. Nu credeam că mă vor mai căuta după aceea. Dar au făcut-o şi în cele din urmă a spus da, căci între timp m-am gândit : „ce poţi să pierzi?" . Pur si simplu vezi cum este şi cealaltă parte, pentru că atunci când eşti solist vezi lucrurile într-un anume fel. Apartenenţa la o orchestră îţi schimbă perspectiva.
Cum este lucrul cu o asemenea orchestră?
L.P: Cuvântul de bază este unitatea. Nivelul este atât de ridicat încat eu mă simt mic. Dar aşa şi trebuie. Nu individualitatea contează, ci ansamblul. Nu este l
