Anul trecut, în miez de august, vă împărtăşeam amintiri frumoase, păstrate în… desene cu lumină. Răsfoiesc iarăşi albumul meu cu clipe – prilej de aduceri aminte, mai vechi sau mai noi – şi vă ofer tablouri � Publicitate �n ton cu anotimpul pe care îl traversăm (înfruntăm?). S-a dus grăbită şi toamna, au căzut toate frunzele, dar merele au rămas neculese, victorioase, mărturia unui rod bogat, să înfrunte gerul. Spre marea bucurie a unui graur, stăpân unic peste preţioasa provizie de hrană. Iarna-i în toi! A rezistat până la prima zăpadă în copacul ei, căruia i-a dat, preţ de vreo trei anotimpuri, fărâma de soare metamorfozat în clorofilă. Obosită, la capătul vieţii, dincolo de ea, frunza cea aurie de atâta moarte s-a hotărât să-şi afle odihna pe covorul imaculat şi scânteietor. Viaţa merge înainte. Fără ea, de-acum. Iarnă românească, într-un cătun ca multe din ţara aceasta, unde harnicii gospodari, într-un ritm ancestral al vieţii, neatins încă de clocotul „civilizaţiei“, se-ntorc acasă cu provizii de fân pentru animale. Dealuri pudrate cu omăt, un cal parcă „rătăcit“ în peisajul bicrom, în care copacul e unicul punct de sprijin solid… Aparatul foto n-a focalizat bine (intenţionat?), iar rezultatul este aidoma unui desen în cărbune. O lume desprinsă dintr-un vis. De iarnă. Pe care tocmai vi l-am povestit.

Anul trecut, în miez de august, vă împărtăşeam amintiri frumoase, păstrate în… desene cu lumină. Răsfoiesc iarăşi albumul meu cu clipe – prilej de aduceri aminte, mai vechi sau mai noi – şi vă ofer tablouri � Publicitate �n ton cu anotimpul pe care îl traversăm (înfruntăm?). S-a dus grăbită şi toamna, au căzut toate frunzele, dar merele au rămas neculese, victorioase, mărturia unui rod bogat, să înfrunte gerul. Spre marea bucurie a unui graur, stăpân unic peste preţioasa provizie de hrană. Iarna-i în toi! A rezistat până la prima