Comisia Europeana va propune, miercuri, Uniunii Europene, inghetarea unei parti importante a ajutorului ce va fi acordat Ungariei in 2013, informeaza AFP. Astfel, Comisia Europeana vrea sa determine guvernul Orban sa reduca deficitul bugetar excesiv. Ungaria urma sa primeasca 1,7 miliarde de euro in 2013, cu titlul de fonduri de coeziune, insa un "procentaj important" va fi pus sub sechestru.
Valoarea exacta a fondurilor aflate in sechestru va fi stabilita in cadrul unei reuniuni a comisarilor europeni si va fi comunicata apoi de comisarul European pentru Afaceri Economice, Olli Rehn. Decizia de miercuri trebuie aprobata in luna martie de toate statele membre UE si va intra in vigoare incepand cu 1 martie 2013.
"Guvernul Ungariei poate evita aceasta sanctiune prin prezentarea unui buget rectificat pe anul 2012 si un proiect de buget pe 2013, care sa permita reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB", a explicat o sursa.
"Este vorba de un indemn la actiune decat o sanctiune", a subliniat aceeasi sursa. "Mingea se afla in terenul guvernului ungar. Tine de el sa demonstreze ca respecta regulile impuse de Uniunea Europeana", a insistat sursa.
Tarile membre UE au dat unda verde eventualelor sanctiuni financiare impuse Ungariei din cauza deficitului excesiv inca de pe 24 ianuarie, aceeasi zi in care premierul Viktor Orban a efectuat o vizita la Bruxelles. Ungaria este acuzata de incalcarea Pactului de Stabilitate incheiat 2004, atunci cand a fost acceptata in Uniunea Europeana.
Premierul ungar Viktor Orban, acuzat de adversarii sai politici pentru tendinta autoritara, a fost somat de Uniunea Europeana sa modifice mai multe legi controversate, cum ar fi reducerea independentei bancii centrale si controlul puterii judiciare. De asemenea, independenta bancii centrale ungare reprezinta o conditie prealabila impusa