Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aprobarea ajutorului financiar pentru Grecia nu a trezit speculatorii futures

Publicat in Bursa, miercuri 22 februarie 2012 ·

Lichiditatea pieţei s-a menţinut destul de redusă la Sibex în prima jumătate a şedinţei de marţi. Deşi Grecia va primi un al doilea pachet de ajutor financiar în valoare de 130 de miliarde de euro, temerile că acesta nu va fi suficient pentru a rezolva problemele ţării au afectat pieţele europene şi implicit speculatorii autohtoni, care au fost mai ponderaţi în comparaţie cu alte şedinţe, când astfel de ştiri pozitive dinamizau puternic piaţa. Ca urmare, la ora 17.30, numărul contractelor era de 7500 cu o valoare de 37,63 milioane lei. Preţurile au evoluat pe culoare reduse, având variaţii mixte.

Aurul a fost în continuare cel mai tranzacţionat produs, cu aproape 5000 de contracte SIBGOLD pe scadenţa februarie. Cotaţia unciei creştea cu 20,2 dolari, la 1754,2 USD. Pe pieţele externe, aurul a crescut pentru a doua zi la rând, aflându-se în pe poziţii favorabile înregis-trării celui mai bun nivel de apreciere din ultimele două săptămâni, după decizia de acordare a ajutorului pentru Grecia.

Pentru Dow Jones, numărul contractelor era de sub 1000 pe scadenţa martie, iar cotaţia scădea cu 50 puncte, la 12.939 puncte. Tranzacţiile s-au realizat pe un culoar de 85 de puncte între minimul şi maximul zilei. În SUA preţul futures al indicelui creştea, după ce miniştrii de finanţe din zona euro au fost de acord cu planul menit să salveze Grecia de la faliment. Şi la NYSE indicele se afla pe plus.

Speculaţiile înregistrate pe perechea euro/dolar tranzacţionată în lei s-au concretizat în 529 de contracte pe scadenţa martie şi 161 de contracte pe scadenţa iunie. Moneda unică se aprecia uşor faţă de dolar, cotaţia de 1,32530 USD pentru un euro pe scadenţa martie indicând o creştere de doar 0,08%. Pentru iunie, euro avansa cu numai 0,11%, la 1,32650 dolari. Evoluţia monedei unice era mai degrabă nehotărâtă, cotaţiile aflându-se mult timp şi în teritoriu negativ. E

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 16 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 32 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 50 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 53 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 26 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 17 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°